Lovitură teribilă pentru Mirel Rădoi! Cum vrea să-l distrugă Mihai Rotaru. Miza este uriaşă

Lovitură teribilă pentru Mirel Rădoi. Este scandal la CSU Craiova după ce Hanca cere despăgubiri uriașe de 2,42 milioane de euro.

Mihai Rotaru a făcut câteva declarații și spune că Sergiu Hanca nu are cum să câștigee litigiul. Totuși, oltenii încep să-l arată cu degetul pe fostul antrenor pe care îl consideră responsabil pentru tot ce se întâmplă.

Mirel Rădoi a fost cel care l-a scos pe Hanca din lot, iar internaționalul român spune că în acel moment i s-a rupt unilateral contractul. Astfel vrea să primească suma din clauza de reziliere, dar și salariile până la finalul contractului (30 iunie 2025).

Prima comisie a considerat că CSU Craiova nu este vinovată, dar Hanca a făcut recurs. În cazul în care va pierde din nou, acesta poate merge la TAS. Avocatul consideră că în momentul în care clientul său a fost exclus din prima echipă, acestuia i-a fost încălcat contractul.

Potrivit GSP.ro, avocatul clubului susține că Mirel Rădoi trebuie să plătească în solidar, dacă fotbalistul va avea câștig de cauză. Asta ar însemna ca antrenorul să scoată din buzunar peste un milion de euro.

Mihai Rotaru: „Nu s-au antrenat pe coclauri”

„E o copilărie, e o prostie. Vînă şi Hanca nu s-au antrenat pe coclauri şi în baza noastră. Au fost patru zile. Au prins cantonamentul cu noi. Când nu au prins prima echipă au stat cu noi în cantonament, au mâncat cu noi, au avut preparator. E o copilărie, e o nebunie. Eu sunt dezamăgit mai mult pentru Vînă, Hanca a venit ca şi mercenar de cuvânt.

Nu ne-am îndreptat împotriva lui Mirel Rădoi, l-am chemat în garanţie. Acea decizie de a îi pune 3-4 zile în afara lotului îi aparţine antrenorului, nu clubului. Dacă cineva trebuie să plătească, de ce clubul? Mirel Rădoi a luat mereu decizii singur, e comportamentul său„, a declarat Mihai Rotaru la Pro Arena.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed