De la masa de tenis la masa de… gătit, campionii din bucătărie

Andrei Istrate, Darius Movileanu, Edi Ionescu și Dragoș Bujor au arătat că au calități și în bucătărie, nu doar la masa de tenis.

Împreună cu antrenorul lor, Ionuț Seni, băieții au pregătit o focaccia din ingrediente naturale, pe care au transformat-o la final în sandvișuri sănătoase. Totul sub îndrumarea Laurei Eremia, chef specializat în preparate low carb.

 

„A fost o experiență foarte frumoasă, pentru prima dată am pus și eu mâna pe un cuțit și am tăiat niște căței de usturoi și chiar m-am priceput”, mărturisește Andrei Istrate.

Ionuț Seni a fost impresionat de calitățile sportivilor săi la masa de gătit. „Spre surprinderea mea s-au descurcat foarte bine, unii chiar au vocații spre domeniul gastronomic” , povestește antrenorul.

 Fiecare sportiv și-a pregătit sandvișul cu ingredientele preferate. Toți au ajuns la aceeași concluzie!

„Senvișurile au fost foarte bune. Laura m-a nimerit cu prosciutto și brânză cedar”, recunoaște Andrei Istrate.

Și Dragoș Bujor laudă bucătarul: „E cel mai bun sandvis  pe care l-am mâncat. Mama și bunica îmi mai pregătesc, dar nu se compară cu foccacia Laurei!”

„Sincer să fiu, au fost foarte delicioase, pentru noi este foarte importantă alimentația, face parte din procesul de pregătire, a fost o experiență inedită”, explică antrenorul Ionuț Seni.

Pentru Laura, întâlnirea cu juniorii a fost una inedită. „A fost interesant să gătesc alături de niște băieți atât de mari. Ei fac foarte mult sport și atunci și consumă foarte multe calorii, dar și foarte multe glucide”, povestește chef Laura Eremia.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed