Dan Petrescu a fost reconfirmat, miercuri, în funcția de antrenor la CFR Cluj, în ciuda relației ”șubrede” pe care o are cu Neluțu Varga și cu fanii din Gruia.
Clubul CFR Cluj a emis un comunicat de presă prin care a anunțat că Dan Petrescu este în continuare antrenorul campionilor.
Dan Petrescu joacă în filmul în care a jucat și Marius Șumudică?
În comunicatul emis astăzi de club cei de la CFR au vrut să liniștească apele și să facă lumina în cazul eventualei înlăturării a lui Dan Petrescu de la cârma clubului.
„În urma ultimelor speculații apărute în mass-media cu privire la posibila schimbare de pe banca tehnică a antrenorului echipei noastre, clubul CFR 1907 Cluj dorește să facă anumite precizări.
Dan Petrescu are parte de încrederea conducerii clubului și rămâne în continuare antrenorul echipei CFR 1907 Cluj.
Tehnicianul echipei noastre a avut o discuție cu patronul clubului, una bazată pe maturitate și respect, iar scopul ambelor părți s-a dovedit a fi, așa cum era de așteptat, unul comun: acela de a avea continuitate pe banca tehnică și de a avea rezultate importante.
Rămânem o familie unită, așa cum am fost mereu, iar pentru asta avem nevoie ca și suporterii să fie în continuare alături de jucători, dar și de staff-ul tehnic, pentru că doar împreună vom reuși să obținem rezultate importante, așa cum am făcut-o mereu în ultimii ani.
Conducerea clubului CFR 1907 Cluj”, se arată în comunicatul clubului CFR Cluj.
Cât timp va mai sta Dan Petrescu pe banca clujenilor rămâne însă de văzut. La fel s-a întâmplat și în cazul lui Marius Șumudică. Nu la mult timp după reconfirmare, tehnicianul a fost demis de Neluțu Varga.