Florin Prunea s-a enervat cumplit! Verdict dureros pentru Dinamo. Ce a putut să spună după egalul cu U Cluj

Florin Prunea s-a enervat cumplit după meciul de aseară! Verdictul dureros dat pentru Dinamo. Ce a putut să spună fostul portar după egalul cu U Cluj (3-3). Se teme pentru retrogradarea câinilor din Superliga.

Lui Florin Prunea nu îi vine să creadă prin ce trece Dinamo în acest final de sezon. Alte două puncte au fost pierdute în minutele de prelungiri, după ce ardelenii au marcat și partida s-a terminat la egalitate (3-3).

Florin Prunea s-a enervat cumplit!

Elevii lui Zeljko Kopic au pierdut două puncte vitale în lupta pentru evitarea retrogradării. După ce au reușit să revină în joc și să conducă partida, dinamoviștii s-au văzut egalați în minutele de prelungire.

Prunea nu poate înțelege cum se întâmplă acest lucru analizând ce nivel de apărare au alb-roșii. Nu este prima dată în acest play-out când primesc gol în prelungirile meciurilor.

„Puncte incredibile pierdute de Dinamo. Echipa asta merge din șoc în soc, dar nu mai au ce sa facă. Mai au o partidă. E ușor să arunci cu piatra în Golubovic, dar el a mai avut și alte intervenții.

Au talie, Gnahore, Homawoo, Patriche, nu poți să iei ultimul gol de maniera asta. Sunt puncte mari pierdute. Banca lui Dinamo e teribil de slabă. Nu ai soluții. E inimaginabil, nu ai ce să alegi, tu, antrenor. Dacă avea un atacant bun care să intre, era incredibil”, a spus Florin Prunea la DigiSport.

Florin Prunea apreciază că meciul de pe Cluj Arena s-a jucat corect. Au circulat zvonuri că Dinamo va câștiga partida, având nevoie de puncte pentru a rămâne în primul eșalon sezonul viitor.

„A câștigat fotbalul, la cât s-a discutat în săptămâna asta. Bravo lor, retrogradarea se joacă pe teren. Și, nu au fost greșeli de arbitraj. Cu siguranță că Iași și Craiova vor juca cu altă energie, sunt la mâna lor. Dinamo trebuie să bată UTA și tot nu îi ajunge”, a mai declarat fostul internațional, conform sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed