Vestea momentului pentru Mircea Rednic! Decizia luată de omul lui Răzvan Burleanu. S-a aflat înaintea meciului. Este o dispută crucială pentru ambele echipe în play-out-ul de Superliga.
UTA lui Mircea Rednic are un meci extrem de important în această etapă de play-out din Superliga.
Vestea momentului pentru Mircea Rednic!
Cu o zi înaintea meciului, omul lui Răzvan Burleanu, Kyros Vassaras, a anunţat cine va conduce acest meci. Arbitrul Horia Mladinovici va conduce la centru meciul Petrolul Ploieşti – UTA, care se va disputa, luni, de la ora 19.00, în etapa a cincea din play-out-ul de Superliga.
El va fi ajutat de Mihai Marica şi Mircea Orbuleţ. Rezervă va fi Valentin Naidin, iar în Camera VAR se vor afla Sorin Costreie şi Mihăiţă Necula. Observatori au fost desemnaţi Edduard Dumittrescu şi Ştefan Popa.
Înaintea meciului, trupa lui Mircea Rednic nu are griji în privinţa retrogradării. Se bate pentru un loc cât mai sus în play-out. Asta deşi arădenii nu au şanse la barajul de Conference League pentru că nu au licenţă. De partea cealaltă, lupii galbeni trebuie să câştige pentru a nu a mai avea emoţii cu retrogradarea în ultimele etape.