Victor Piţurcă s-a dezlănţuit! Acuzaţii grave după ce a scăpat de controlul judiciar: ‘O făcătură de dosar’

Victor Piţurcă s-a dezlănţuit! Acuzaţii grave după ce a scăpat de controlul judiciar. Fostul selecţioner s-a dezlănţuit pur şi simplu la adresa procurorilor. Spune că este total nevinovat şi el şi fiul său.

Victor Piţurcă a reuşit o victorie importantă. Tribunalul București i-a admis contestația și a ridicat măsura controlului judiciar cerut de DNA în dosarul măștilor neconforme.

Victor Piţurcă s-a dezlănţuit!

Victor Piţurcă a fost extrem de ofensiv. I-a atacat fără menajamente pe procurori. Spune că dosarul este o făcătură. „E normal că am câștigat să mi se revoce controlul judiciar. De ce e normal? Fiindcă acest dosar e o făcătură, care cu greu poate apărea într-o societate normală.

Dacă am ajuns să fiu vinovat că mi-am împrumutat fiul să facă o afacere, atunci.. Afacere care a fost de la început până la final foarte corectă. Bani curați, taxe plătite la stat! Nimic, dar absolut nimic care să fie incorect.

Am fost acuzat de cumpărare de influență, cea mai penibilă acuzație care mi se putea aduce. Cei care m-au acuzat de acest lucru m-au făcut să par în ochii opinie publice ca fiind bandit și escroc. În plus, vă imaginați la ce a fost supusă familia mea în toate aceste zile.

Această victorie, decizia de a-mi fi revocată măsura controlului judiciar, adică de a-mi fi redată libertatea sută la sută, e foarte normală, fiindcă judecătorul a înțeles exact cazul, în urma explicațiilor pe care le-am dat, atât eu, cât și avocații mei. Iar această decizie arată opiniei publice că eu n-am nici o vină în acest dosar”, a declarat Pițurcă imediat după decizie, conform gsp.ro.

Pițurcă a petrecut 24 de ore în arest pe 30 ianuarie. Procurorii DNA nu au mai cerut arestarea preventivă, pentru 30 de zile, după expirarea mandatului de reținere temporară. În schimb, antrenorul fusese eliberat sub control judiciar, măsură de care tocmai a scăpat.

Distribuie articol:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCV Farul Cons… 30 19 7 4 54 28 +26 64
2 CFR Cluj 30 20 3 7 54 28 +26 63
3 FCSB 30 17 6 7 51 35 +16 57
4 Universitatea … 30 16 6 8 37 27 +10 54
5 Rapid 30 15 7 8 40 26 +14 52
6 Sepsi 30 11 9 10 47 30 +17 42
7 U Craiova 1948 30 11 7 12 34 33 +1 40
8 Petrolul 52 30 11 3 16 28 44 -16 36
9 Universitatea Cluj 30 8 10 12 25 37 -12 34
10 Voluntari 30 8 10 12 28 32 -4 34
11 Botoșani 30 7 11 12 29 44 -15 32
12 Chindia Târgovişte 30 7 11 12 32 42 -10 32
13 Hermannstadt 30 11 8 11 30 29 +1 32
14 Argeș 30 6 9 15 21 41 -20 27
15 UTA Arad 30 6 9 15 29 41 -12 27
16 Mioveni 30 4 10 16 23 45 -22 22

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari