UTA Arad şi-a gasit un nou fundaş internaţional

Internaţionalul mauritan Yacoub Aly Abeid a fost transferat la echipa de fotbal UTA Arad, a anunţat clubul, miercuri, pe site-ul său oficial.

În vârstă de 24 de ani, Aly Abeid a evoluat în 42 de meciuri şi a marcat 2 goluri pentru naţionala Mauritaniei, anunta agerpres.ro.

Apărătorul de picior stâng a început fotbalul la ASAC Concorde în ţara natală, înainte de a semna cu spaniolii de la Levante. A urmat un împrumut la Alcorcon, iar apoi s-a transferat la Valenciennes, în Franţa. În sezonul recent încheiat a adunat 14 jocuri, între care 10 ca titular, în liga a doua franceză.

”Odată cu venirea lui Aly am încheiat transferurile în compartimentul defensiv. Mi-am dorit să avem o apărare echilibrată, să avem concurenţă pe posturi, iar prin transferul lui Aly am rezolvat şi flancul stâng. Este un jucător pe care l-am analizat foarte bine şi care se pliază pe principiile şi concepţia noastră. Aly vine dintr-un campionat foarte greu, unde a jucat constant în ultimii doi ani şi jumate, la un club bun, care a activat şi în prima ligă franceză. Ne bucurăm că a acceptat să vină alături de noi în dauna altor oferte mult mai atrăgătoare, dar l-am convins cu proiectul nostru şi ceea ce vrem să facem la Arad. Şi nu în ultimul rând, a fost încântat de atmosfera pe care publicul arădean o creează la fiecare meci”, a declarat antrenorul Ilie Poenaru.

UTA i-a mai transferat în această vară pe atacantul Claudiu Keşeru (FCSB) şi pe fundaşul albanez Erjon Hoxhallari (KF Tirana), iar Iacob, Balauru, Benga, Erico, Ubbink, Batha, Otele, Vukcevic, Isac şi Miculescu şi-au prelungit contractele cu UTA. În pregătiri cu arădenii se află şi atacantul moldovean Virgiliu Postolachi.

”Bătrâna Doamnă” s-a despărţit de croatul Filip Dangubic, lituanienii Modestas Vorobjovas, Rolandas Baravykas, Karolis Laukzemis, de Constantin Dima, de italianul de origine română Nicolao Dumitru Cardoso, de fundaşul rus Evgheni Şliakov şi de atacantul canadian Easton Ongaro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed