Sorana Cîrstea nu s-a mai abţinut! Românca rupe tăcerea după prima victorie de la Madrid. Urmează un meci uriaş, cu liderul mondial WTA

Sorana Cîrstea nu s-a mai abţinut! Românca rupe tăcerea după prima victorie de la Madrid. Urmează un meci uriaş, cu liderul mondial WTA. Jucătoarea noastră s-a calificat în turul 3 după un meci infernal.

Sorana Cîrstea era favorită cu filipineza Alexandra Eala, locul 170 WTA. A avut însă un meci dificil pe care l-a câştigat în decisiv, cu 6-3, 6-7(6), 6-4.

Sorana Cîrstea rupe tăcerea!

Sorana Cîrstea a condus cu 6-3 şi 5-3 şi a servit pentru meci. Nu a reuşit să închidă meciul însă în două seturi. Apoi, a revenit în decisiv, la scorul de 3-1 pentru jucătoarea filipineză şi s-a calificat în turul 3. Acolo se va duela cu liderul mondial WTA, Iga Swiatek.

La finalul disputei din turul secund, Sorana a spus ce probleme a avut, conform gsp.ro. „Da, un meci destul de complicat. Am început bine 6-3, 5-3, acolo nu pot să spun că am făcut multe lucruri greșit. Cred că am fost un pic pasivă și adversara un pic și-a ridicat nivelul, dar chit că în setul trei a avut 3-1, simțeam că joc mai bine, că am un nivel peste și că trebuie să reușesc să găsesc soluții să câștig.

Sincer, nu, nu știam, știam să zic fața, știam cine este, dar nu știam cum joacă. N-am văzut-o niciodată, nu m-am antrenat niciodată cu ea, însă antrenorul s-a dus la primul meci, apoi m-am uitat și eu un pic ca să am cât de cât o idee la primul meci de aici cu Tsurenko pe internet.

Prima oară când joci cu o adversară e un pic dificil, pentru că trebuie să găsești un pic, să zic așa, trebuie să-i găsești punctele slabe și acolo să insiști. Se simte altfel din teren, greutatea mingi, efectul care-l imprimă, care la la televizor de multe ori nu se vede la fel, unghiurile nu se văd atât de bine și e normal. Sunt niște lucruri pe care le simți doar în teren, oricând te-ai uita, te-ai uitat la videouri, e diferit”, a declarat Sorana Cîrstea, conform sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed