Unde s-a ajuns! Ăsta este motivul pentru care mingile de la Mondial stau la încărcat precum telefoanele

Jocul de fotbal devine tot mai tehnologizat, iar Campionatul Mondial din Qatar a atins apogeul din acest punct de vedere.

Mingea oficială de joc se numește ”Al Rihla” și a fost creată de Adidas. Mai puțin cunoscut este faptul că această minge are în interiorul său un device care oferă date în timp real.

Mingile stau la încărcat în pauză

O imagine care a devenit virală a fost cea cu mingile care stau la încărcat în pauza meciului. De fapt, era încărcat device-ul din interiorul mingii.

Autoritatea pentru Digitalizarea României vine cu o explicație completă despre modul în care funcționează noile mingi.

”Nu este o surpriză ca noi, la ADR, suntem fanii tehnologiilor inovative. V-am vorbit de #AI și #MachineLearning de atâtea ori. Azi este rândul unei inovații care a revoluționat fotbalul și modul în care obținem informații valoroase în timpul unui meci: mingea oficială a Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar.
#AlRihla, mingea oficială a turneului este produsă de adidas și a devenit virală online odată cu publicarea unei imagini în care mai multe exemplare stăteau cuminți la încărcat, în pauza unui meci. Motivul pentru care e nevoie de prize este că mingea conține în interiorul său un device care oferă, în timp real, date statistice și telemetrice referitoare la poziționare și mișcare.
Device-ul conține doi senzori:
1.Ultra-wideband (UWB) sensor: o evoluție a GPS-ului clasic, ultra eficientă în urmărie precisă, în timp real, a poziției mingiei în teren
2. Inertial measurement unit (IMU) sensor: permite observarea trasabilă a tuturor mișcărilor, rotațiilor și intensității cu care se deplasează balonul
Tehnologia s-a dovedit foarte utilă în completarea sistemului #VAR. Cu ajutorul senzorilor amintiți mai sus, arbitrii pot sancționa și cele mai greu de reperat situații de offside.

Tehnologia a adus victoria Japoniei

În plus, tehnologia s-a dovedit esențială în acordarea golului marcat de Japonia în ultimul meci al fazei grupelor Cupei Mondiale. Deși, la prima vedere, mingea părea să fi părăsit suprafața de joc. Cu ajutorul senzorilor din balon, însă, oficialii au constatat valabilitatea golului, ce a dus, în fine, la victoria Japoniei și eliminarea selecționatei germane din competiție.
O situație similară a fost cazul controversei din jurul golului Portugaliei, revendicat atât de Cristiano Ronaldo, cât și de inițiatorul fazei, Bruno Fernandes. Senzorul de mișcare a dovedit că Ronaldo nu a influențat traictoria mingii, deși a sărit pentru a o lovi cu capul, golul fiind acordat lui Fernandes, autorul centrării.
Tehnologia inclusă în mingea oficială a Campionatului Mondial din Qatar este probabil cea mai semnificativă intervenție a digitalizării și inovării în lumea fotbalului, de la implementarea competițională a sistemului de video-arbitraj VAR, în urmă cu 4 ani.”, arată Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed