Un jucător de la Chelsea a impresionat la capitolul fizic, iar Ronaldo i-ar putea fi coleg

Corpul unui jucători de la Chelsea a trecut prin transformări radicale. În această vară, Mason Mount a impresionat la capitolul fizic, unde a acumulat masă musculară, așa că a ajuns să arate foarte musculos față de cum era până acum.

Mijlocașul de 23 de ani a impresionat la antrenamente, iar publicația Daily Star notează că „Lumea fotbalului a început să observe transformarea corporală impresionantă”.

Mount recunoaște că a stat mult timp la sala de forță, potrivit digisport.ro.

„Cred că e ceva natural, pe măsură ce îmbătrânești, să începi să pui câte ceva pe tine. În ultimii trei ani, am câștigat mai multă masă musculară. La asta lucrez. Vrei să devii cineva care poate să se remarce ca mijlocaș, dar oamenii încep să aleagă.

Încă nu am terminat, mai e cale lungă și sunt abia la început. Vreau să lucrez la partea asta, dar trebuie să rămân precis și agil și să fac ceea ce fac, să pot face pressing și să alerg. Trebuie să le fac pe amândouă, așa că se completează reciproc”, a spus Mount pentru Sky Sports.

Mason Mount ar putea să devină coleg la Chelsea cu Cristiano Ronaldo, după ultimele negocieri. Starul portughez de la Manchester United este recunoscut pentru obsesia sa pentru un corp musculos.

Mason Mount a fost dorit de Liverpool și Manchester United, dar totul s-a împotmolit după ce fostul patron al lui Chelsea, Roman Abramovich, a fost sancționat din cauza prieteniei cu președintele Rusiei, Vladmir Putin, cel care a ordonat armatei sale să invadeze Ucraina pe 24 februarie.

Mijlocaș ofensiv este format de Chelsea de la vârsta de 6 ani. Din iulie 2019 e la prima echipă, promovat de Frank Lampard, care era antrenorul londonezilor pe vremea aceea.

În sezonul trecut, care a fost cel mai bun din cariera sa de până acum, a jucat 53 de meciuri oficiale, a marcat 13 goluri și a dat 16 pase decisive. Aproape că și-a dublat cifrele față de cele din urmă cu un sezon.

În total, Mount are 159 de meciuri, 30 de goluri și 31 de pase decisive în 3 ani la prima echipă a lui Chelsea. La naționala Angliei, Mount are 31 de selecții și 4 goluri. 75 de milioane de euro este cota de piață a lui Mount, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed