Umilinţă totală pentru Dan Petrescu! Ce au putut să spună coreenii despre antrenorul român. L-au făcut praf după ce a plecat din Asia

Dan Petrescu a demisionat din funcția de antrenor al celor de la Jeonbuk, după doar zece luni de colaborarea cu formația sud-coreeană. La scurt timp după deciziei tehnicianului român, presa din străinătate a oferit o primă reacție referitoare la abilitățile de antrenorat ale acestuia.

Dan Petrescu a fost pus la zid pentru că a lăsat Jeonbuk pe ultimul loc în clasament, mai ales în contextul în care numele tehnicianului se află pe lista ”antrenorilor de rezultat”.

Umilinţă totală pentru Dan Petrescu!

Actualul sezon din Coreea de Sud a debutat pe data de 1 martie, iar în urma celor cinci etape disputate, Jeonbuk se află pe ultimul loc în ierarhie. A înregistrat doar trei puncte și nicio victorie.

Jurnaliștii au analizat istoricul lui Dan Petrescu.

„Jeonbuk și-a demonstrat mândria exagerată în noul sezon. A început să cumpere jucători în stânga și în dreapta. A spus că va fi diferit de data asta. Dar realitatea a fost și mai crudă.

Apoi vine și fotbalul în sine. În ultimii ani, a fost fără culoare. S-a bazat doar pe calitatea individuală a jucătorilor. Jeonbuk trebuie să se gândească la fotbal acum.

Trebuie să găsească un antrenor. Să practice un fotbal bun, nu doar unul care a produs sau poate să producă rezultate bune. Apoi, rezultatele vor veni de la sine!”, au scris cei de la Chosun.

Petrescu semnase, pe data de 9 iunie 2023, un contract valabil doi ani și jumătate cu gruparea din Coreea de Sud. În Cupă, românul a calificat-o pe Jeonbuk până în finală, însă echipa a pierdut în fața celor de la Pohang, scor 2-4.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed