Thriller pentru Irina Begu la Roma! Meci pe muchie de cuţin în faţa unei chinezoaice. Ce a făcut românca

Thriller pentru Irina Begu la Roma! Meci pe muchie de cuţin în faţa unei chinezoaice. S-a aflat ce a făcut românca în disputa din turul secund al turneului din capitala Italiei. Meciul s-a terminat chiar acum.

Irina Begu, locul 27 WTA, a avut un meci extrem de dificil în turul secund, la Roma. Chinezoaica Xiyu Wang a fost peste româncă.

Thriller pentru Irina Begu la Roma!

Locul 75 WTA a mers ceas în primul set. Nu i-a dat nicio şansă Irinei Begu. A condus tot setul şi s-a impus până la urmă. Chiar dacă românca şi-a recuperat break-ul la un moment dat, asiatica a închis setul în favoarea ei. A fost 6-4 pentru chinezoaică după 50 de minute de joc.

Setul secund a început tot cu Xiyu Wang mai ofensivă. Chinezoaica a condus de fiecare dată şi a fost mai aproape de a lua break. Echilibrul s-a menţinut însă în startul rundei secunde. Totul s-a rupt la 3-3 când Begu a reuşit să câştige pe serviciul adversarei. S-a făcut imediat 5-3 şi românca avea totul sub control. A pierdut însă 4 gameuri la rând şi meciul. S-a terminat 6-4, 7-5 pentru chinezoaică. Aceasta a avansat în turul trei la Roma.

România mai are trei reprezentante în turul secund al întrecerii de la Roma. Mai târziu, vor juca Ana Bogdan şi Gabriela Ruse. De asemenea, şi Sorana Cîrstea este în turul 2, dar aceasta va juca abia vineri.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed