Telenovela transferului lui Frenkie de Jong de la Barcelona continuă: motivul pentru care jucătorul nu vrea să plece de la gruparea catalană

Telenovela transferului lui Frenkie de Jong de la Barcelona continuă. Publicația spaniolă Sport susține că plecarea sa nu este exclusă, întreaga operațiune fiind blocată chiar de jucător, care nu va negocia în privința plecării sale până când nu va fi clar ce se întâmplă cu restanțele sale salariale, anunță mediafax

Olandezul nu a refuzat în mod ferm nici oferta venită de la Manchester United, nici a altcuiva. Declarativ, el vrea să rămână la Barça, dar știe că trebuie să ia în considerare toate scenariile.

Principala problemă în toată afacerea este salariul întârziat și bonusurile pe care olandezul ar fi trebuit să le primească, dar Barça nu dă semne că e dispusă să rezolve situația.

Până la clarificarea acestei chestiuni, De Jong nu intenționează să își negocieze plecarea sau să dea curs solicitărilor catalanilor de a agreea vânzarea sa. El a semnat aparent o înțelegere de reducere a contractului său, pentru a-i ajuta pe catalani, dar are încă restanțe financiare pe care insistă să le primească înainte de a lua orice fel de decizie.

Spaniolii de la Sport susțin că De Jong și anturajul său au acceptat faptul că Barça l-a pus pe piața de transferuri din necesități economice și nu sportive. Olandezul a vrut să rămână pentru că el crede că Barça realizează un proiect câștigător și că ar putea fi o parte importantă a noii echipe, dar clubul blaugrana a vorbit despre viitorul său atât cu Manchester United, cât și cu Chelsea.

Fotbalistul olandez ar putea lua în considerare propunerile primite, dar mai întâi trebuie să se clarifice cine plătește salariile care i-au fost amânate, inclusiv bonusurile.

United a făcut toate demersurile și este dispusă să lupte până în ultima zi a perioadei de transferuri, fiind convinsă că De Jong își dorește să semneze cu clubul englez, în ciuda tuturor discuțiilor.

Tot Sport susține că antrenorul diavolilor roșii, Erik Ten Hag, a vorbit cu jucătorul și știe exact ce se întâmplă și, prin urmare, i-a cerut lui United să mai aștepte, deoarece vede afacerea ca fiind viabilă.

Următoarele zile ar putea fi decisive, iar cei de la Manchester știu că sunt favoriți, în ciuda faptului că Chelsea s-a interesat la rândul ei de jucător.

Clubul blaugrana nu ascunde faptul că o vânzare a olandezului ar ajuta foarte mult la finalizarea construcției unei echipe competitive, odată cu sosirea lui Bernardo Silva. Dar, dacă vor să încheie transferul, vor trebui să rezolve problema restanțelor salariale, despre care se presuune că s-ar ridica la suma de 17 milioane euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed