Șoc în lumea sportului: 8 sportivi sunt anchetați pentru comiterea unei crime odioase/ Video

Sportivi de performanță și cariere promițătoare. Totul s-a dus pe apa sâmbetei pentru opt tineri jucători de rugby din Argentina.

Cei opt tineri rugbyști au comis-o la ieșirea dintr-un bar de noapte. L-au bătut pe un alt tânăr de 18 ani, până când acesta a murit.

O țară întreagă este șocată

Această crimă a șocat Argentina și este intens mediatizată. Cei opt jucători de rugby se află în arest preventiv.

Aceștia au compărut în faţa unui tribunal din Dolores, la 200 km sud de Buenos Aires, unde riscă pedeapsa de închisoare pe viaţă.

Toți jucătorii de rugby au vârste cuprinse între 21 și 23 de ani, iar viața lor se va schimba radical. Ei riscă închisoare pe viață, iar probele împotriva lor sunt copleșitoare.

Filmul evenimentelor

În dimineaţa zilei de 18 ianuarie 2020, o dispută a izbucnit între două grupuri în interiorul unui bar de noapte din Villa Gesell (370 km de Buenos Aires), o staţiune balneară frecventată de tineri, în plină vacanţă de vară.

Conform actului acuzării, un grup de jucători de la un mic club provincial din Zarate l-a agresat pe tânărul Fernando Baez, dezechilibrându-l cu o lovitură aplicată din spate, înainte de a a-l lovi cu picioarele în timp ce era căzut la pământ. Acuzarea a prezentat imagini de la locul incidentului înregistrate de camerele de supraveghere şi de telefonul mobil al unuia dintre acuzaţi.

Ei au „continuat să-l lovească, în timp ce era practic inconştient, cauzându-i leziuni care au antrenat moartea”, a descris procurorul Juan Manuel Devila, citat de agenţia oficială Telam.

„Ei au luat decizia de a-l ucide şi l-au ucis”, a rezumat avocatul familiei, Fernando Burlando, informează Agerpres.

Aproximativ 150 de martori sunt aşteptaţi să participe la proces, care va avea 22 de zile de audieri.

Uciderea tânărului a provocat un val de reacţii în Argentina, antrenând manifestaţii în mai multe oraşe, între care Villa Gesell şi capitala Buenos Aires.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed