Serena Williams, calificată în semifinalele probei de dublu de la Eastbourne

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams s-a calificat în semifinalele probei de dublu a turneului WTA de la Eastbourne (Anglia), dotat cu premii totale în valoare de 757.900 de dolari, în care face pereche cu tunisianca Ons Jabeur, anunță agerpres.

Williams şi Jabeur s-au impus miercuri în două seturi, 6-2, 6-4, în faţa cuplului compus din japoneza Shuko Aoyama şi taiwaneza Chan Hao-Ching.

La o zi de la revenirea sa în competiţie după o pauză de un an, cea mai mică dintre surorile Williams, în vârstă de 40 de ani, pare deja să-şi îmbunătăţească jocul, mai ales în ceea ce priveşte reflexele la fileu şi la serviciu.

Înţelegerea cu partenera sa, cu care nu mai jucase niciodată înainte de acest turneu, a fost de asemenea mai bună, în ciuda numeroaselor erori neforţate de ambele părţi.

„Am jucat mult mai bine împreună astăzi, deşi a fost bine şi ieri (marţi). Dar Ons m-a susţinut cu adevărat astăzi. M-am uitat la ea şi mi-am spus ‘wow, e excepţională’. Nici nu ştiam că suntem deja în semifinale, merge super repede, dar este excelent”, a comentat Williams după meci.

În penultimul act al probei de dublu de la Eastbourne, Serena Williams şi Ons Jabeur le vor înfrunta pe poloneza Magda Linette şi pe sârboaica Aleksandra Krunic.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed