Karlo Muhar face anunţul serii! Ce spune după victoria din prelungiri cu Sepsi: ‘Ştiam că vom marca’ + Obiectivul clar al celor de la CFR Cluj pe finalul sezonului

Karlo Muhar face anunţul serii după ce a marcat dubla în meciul cu sepsi. Mesajul transmis la finalul disputei cu covăsnenii. Fotbalistul a spus clar care este obictivul celor de la CFR Cluj pe finalul sezonului.

CFR Cluj reușește în ultimele momente să schimbe scorul și să urce pe locul doi al clasamentului din Superliga, în timp ce Sepsi își menține locul de codașă a clasamentului.

Karlo Muhar face anunţul serii!

Karlo Muhar a fost foarte euforic la finalul meciului, datorită reușitei lui, și a declarat că a știut încă de la început că va marca și va schimba scorul.

„Mă simt uimitor, am înscris în ultimul moment și am reușit să obținem cele trei puncte.

Asta este fotbalul, trebuie să lupți până în ultimul minut. Am zis pe parcursul meciului că trebuie să am răbdare, pentru ca ne vom crește șansele la reușită și vom înscrie, și mă bucur ca am făcut-o.

A fost puțin greu să joci, pentur că erau toți pe apărare. Cred că suntem cu siguranță favoriți pentru locul 2, dar ne concentrăm pe cum jucăm. Trebuie să fim organizați, iar golurile vor veni pe parcurs”, a declarat Muhar la finalul meciului, în direct la Digi Sport TV.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed