Se licitează? Dorit de polonezi, Dan Petrescu a apărut la un meci, cu un oficial al Federației din Emiratele Arabe Unite!

E limpede! Dan Petrescu îi dă fiori lui Ioan Varga pe final de an! Își scoate practic, pe românește, ”pârleala” în ultimele zile!

Aflat în vacanță în Golf, acolo unde s-au stabilit soția Adriana și fiica cea mică, Jennifer, Petrescu n-a pierdut vremea și tot n-a putut să stea departe de fotbal!

Antrenorul campioanei CFR a fost surprins în tribunele Stadionului Al-Maktoum alături de șeful Comitetului Echipelor Naționale din Emiratele Arabe Unite, meciul amical dintre Emiratele Arabe Unite și Liban, 1-0.

Iar jurnaliștii arabi se întreabă dacă a fost doar o curtoazie, Hamid Al-Tayer fiind președinte pe vremea când Petrescu a antrenat-o pe Al Nasr, sau e și interes de serviciu?

Cert e că poza a făcut valuri deja. Și vine la pachet cu o altă veste nu prea bună pentru patronul CFR-ului. Șefii federației poloneze au pus ochii pe Dan Petrescu. Mâine se încheie înțelegerea cu actualul selecționer de care s-a anunțat oficial despărțirea Czesław Michniewicz, iar românul care a antrenat-o pe Wisla Cracovia e printre favoriți.

De altfel, informația circulă deja pe rețelele de socializarii, fanii polonezi dorindu-l și ei pe Petrescu, pe care însă îl consideră inabordabil. Și asta deoarece ca o coincidență sau poate nu, Varga a anunțat că s-a înțeles cu antrenorul pentru un nou contract.

„Mă întrebați dacă Dan a semnat? Dan Petrescu nu a semnat încă prelungirea, dar nu mă mai întrebați de treaba asta că lucrurile sunt clare între noi. Trebuie ca Dan Petrescu să își mai pună doar semnătura pe contract. Este doar o formalitate, iar el va semna 100% cu CFR Cuj. Deja avem acordul lui verbal. Suntem înțeleși. Dan Petrescu o să fie antrenorul nostru până în 2029. Eu deja consider acest lucru”, a spus Varga, citat de Pro Sport.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed