Scandal uriaş la Dinamo! Ovidiu Burcă s-a dezlănţuit. Acuzaţii grave ale antrenorului

Scandal uriaş la Dinamo! Antrenorul Ovidiu Burcă s-a dezlănţuit. Acuzaţii grave ale tehnicianului la adresa propriilor jucători. Acesta i-a făcut praf pe jucătorii care au intrat în grevă.

Dinamo stă pe un butoi cu pulbere. Are datorii uriaşe şi riscă falimentul. Acum, şi jucătorii au intrat în grevă.

Scandal uriaş la Dinamo!

Jucătorii de la Dinamo au două luni restante şi au decis să-şi ceară drepturile. Atitudinea acestora nu a fost pe placul conducerii clubului. Antrenorul Ovidiu Burcă i-a făcut praf pe jucători. Se pare că cinci dintre aceştia vor fi daţi afară.

„Voi intra direct în subiect! Să le fie rușine! Să le fie rușine de ce au făcut zilele trecute! Nu aveau niciun drept să facă ce au făcut. Eu încerc să le dau fotbaliștilor ce se poate mai bun. De când am venit aici nu le-a lipsit nimic jucătorilor.

În Liga 1 nu sunt 5 echipe care au condițiile pe care le are Dinamo. Mă refer la tot, de la bucătar propriu, până la chestiile financiare. Deplasări cu avionul, hoteluri de 5 stele.

Ce au făcut jucătorii e o mare pată pe istoria acestui club. Într-o zi au dat cu piciorul la tot ce am făcut în tot sezonul. O întârziere de două luni nu e ceva grav. I-am rugat să aibă răbdare pentru că în această săptămână se va rezolva. Am stricat tot ce am construit. Acest grup de jucători a picat testul loialității față de club, de oamenii care le-au plătit salariile, care le-au trimis mâncare și le-au plătit salariile. Au picat testul! Eu nu accept asta. Sunt foarte dezamăgit.

Acum o săptămână, eu am vorbit despre problemele financiare. Dar jucătorii nu au avut răbdare. Au făcut grevă și nu s-au antrenat. Uitați în ce moment am ajuns. Ne-am întors de unde am pornit și trebuie să o luăm de la început. Față de suporteri și față de club nu aveau voie să facă asta.

Am avut impresia că jucătorii nu au venit pentru bani. Băgam mână în foc pentru acest grup de jucători. Toată lumea știa unde vine. Nu le cer sacrificii enorme. Am cerut o săptămână de răbdare. Am cerut mult? Nu! Nu aveau niciun motiv să facă ce au făcut!”, a spus Ovidiu Burcă la conferința de presă.

Nu s-a oprit aici. „Nu am nimic cu nimeni. Vreau să am lângă mine oameni care să fie motivați, dincolo de aspectul material. La Dinamo nu vii azi pentru bani. Dinamo poate să-ți ofere altele, pentru pasiune, pentru a fi parte dintr-un club imens.

OK, facem grevă. Dar până la grevă trebuie să dialogăm. Le-am garantat că în această săptămână vom rezolva. Și au făcut invers față de ce le-am cerut. De asta sunt supărat. Am muncit ca nebunii în astea 5 luni, eu, staff-ul, fanii, Vlad Iacob, Răzvan Zăvăleanu… Ne spargem creierii pentru a le oferi condiții. Dar nu îi interesează.

Mie nu îmi place să fiu șantajat! Suporterilor nu le place! «Noi nu mai ieșim la antrenament!»,,. Cui le spune asta? Oamenilor din DDB care dau din banii lor? Să facă asta la un club unde e un patron. Când au fost bani în club, primul lucru care s-a făcut a fost să dam salariile.

Vreau să rămână lângă mine doar jucătorii care cred în acest ideal, de care ne-am apropiat, deși în vară părea imposibil. Vom continua pe acest drum, dar la acest drum se înhamă oameni care au alte valori. Cine nu acceptă situația e liber să plece! Să își rezilieze contractul”, a adăugat Burcă.

După ce și-a încheiat discursul, Burcă s-a ridicat și a plecat. Deşi reporterii prezenţi la conferinţă voiau să îi adreseze întrebări, acesta a refuzat.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed