Scandal uriaș la Dinamo! Greviștii, dați afară. Ce se întâmplă cu Ovidiu Burcă

Scandal uriaș la Dinamo! Conducerea clubului a luat măsuri împotriva jucătorilor care au intrat în ”grevă” și nu s-au antrenat.

Conducerea clubului a decis să le rezilieze contractele celor cinci fotbaliști care au inițiat greva la Dinamo.

Scandal la Dinamo

Ovidiu Burcă a fost convins de conducerea clubului să continue pe banca tehnică e ”câinilor”.

Conform sport.ro, Marius Tomozei, Alin Dudea, Ștefan Fara, Bogdan Gavrilă și Vasile Buhăescu sunt fotbaliștii care se vor despărți cu efect imediat de Dinamo.

Situația este una complicată pentru echipa din Ștefan cel Mare. Dacă rămâne fără cei cinci jucători, Burcă se vede nevoit să apeleze la jucători din propria pepinieră. Dinamo are interdicție la transferuri dictată de UEFA, iar clubul nu poate legitimita nici măcar jucători liberi de contract.

În această dimineață, Ovidiu Burcă nu părea foarte convins că va mai continua la Dinamo. Tehnicianul a ieșit furibund de la ședința avută cu conducerea și a avut o declarație extrem de nervoasă.

„Nu am ce să discut la ora asta. Nu am ce să declar. S-au discutat niște lucruri, nu avem concluzii la momentul ăsta. (n.r. Poate că cei de la birouri au) Dacă ei au concluzii, eu nu am concluzii la ora asta”, a spus Ovidiu Burcă, după ședință. Întrebat dacă se duce la antrenament, Ovidiu Burcă a răspuns fără să stea pe gânduri: „Nu!”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed