Scandal uriaş la Dinamo! Cornel Dinu l-a distrus pe şeful clubului. Jigniri fără precedent la adresa acestuia

Scandal uriaş la Dinamo chiar înaintea ultimei etape din acest sezon! Cornel Dinu nu s-a mai abținut și l-a distrus pe şeful clubului. Acesta i-a adresat jigniri fără precedent. Totul chiar înaintea disputei cruciale contra celor de la UTA.

Cornel Dinu, fost jucător și antrenor nu este de acord cu ceea ce se întâmplă la Dinamo în acest moment. Situația în care se află echipa îl scoate din sărite. Nimic nu îl oprește să arunce cu săgeți către conducere și antrenori.

Cornel Dinu l-a distrus pe șeful clubului!

Dinu consideră că vinovat în mare parte pentru situația echipei, este antrenorul Zeljko Kopic. Acesta a mai spus că Dinamo nu trebuie să se aștepte la surprize din partea celorlalte echipe aflate în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Toate vor juca pe viață și pe moarte ultima etapă.

„Este o situație unică ca în ultima etapă să se joace astfel de meciuri, la aceeași oră. Sunt 4-5 echipe angajate în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
După părerea mea situația în care a ajuns Dinamo este explicabilă pentru că a apelat la niște conducători care voiau să se numească conducători de fotbal handicapați din alte puncte de vedere, voiau să aibă o jucărie fotbalistică pe care n-au avut-o când erau mici.

Vlad Iacob era un copil liniștit, nu era un specialist, făcea lucruri echilibrate, nu sărea peste cal. Nicolescu nu a vrut să fie conducător de fotbal, a încercat să fie și fotbalist și n-a reușit. A adus niște jucători supracotați”, a explicat Cornel Dinu, pentru Fanatik.

Cornel Dinu a continuat cu atacul!

Cornel Dinu a continuat atacul la adresa lui Andrei Nicolescu, pe care îl consideră vinovat pentru transferurile din iarnă.

„Moura e un jucător care apare în fel și fel de situații. Din punct de vedere fotbalistic dacă-l dezbraci este destul de golaș. Velkovski este un jucător modest, lent, alături de Patriche și Homawoo, ei au niște probleme încă din apărare. S-a făcut o imensă greșeală cu felul în care au fost plătiți.

Cred că Mircea Rednic își va înclina sufletul către ceea ce a însemnat cariera lui la Dinamo, nu va fi adversarul necruțător. Convingerea mea este că nu va pune probleme deosebite, dar restul adversarelor își vor câștiga meciurile.

S-au băgat foarte mulți bani, Renovatio a adus la Dinamo vreo 5 milioane și jumătate de euro, dar banii au fost folosiți de acest expert care s-a născut fără zâmbet pe față, cu o închistare din asta care înseamnă orgoliu personal, o deformare a realității. El a făcut ultimele transferuri nereușite (n.r. Andrei Nicolescu), la care s-a adăugat și neșansa golurilor primite pe final. E și retrogradarea lui Kopic, n-am încă o părere conturată despre el, am rezerve și pentru faptul că a lucrat într-o perioadă la Dinamo Zagreb”, a adăugat Cornel Dinu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed