Scandal uriaş la Cupa Mondială 2022! L-a insultat grav imediat după meci. Afirmaţii incredibile la finalul partidei Croaţia – Maroc

Scandal uriaş la Cupa Mondială 2022! L-a insultat grav imediat după meci. Afirmaţii incredibile la finalul partidei Croaţia – Maroc. Deşi au câştigat cu 2-1 şi au luat medalia de bronz, croaţii au fost extrem de nervoşi.

Cupa Mondială 2022 se termină tot cu scandaluri şi controverse. Ultimul, la sfârşitul finalei mici, Croaţia – Maroc 2-1.

Scandal uriaş la Cupa Mondială 2022!

Toată Planeta a vorbit despre scandalul de la Cupa Mondială 2022. Publicaţii internaţionale au vorbit despre un scandal fără precededent în Qatar. În centrul acestuia s-a aflat croatul Dejan Lovren.

După meciul cu Maroc, Lovren ar fi refuzat să discute cu jurnaliștii din Croația și din Serbia. Asta s-a întâmplat deşi vorbise pentru presa din străinătate. S-a luat în braţe cu un reporter din Rusia, țară în care joacă pentru echipa Zenit, scriu Index și telegraf.rs.

După ce a discutat cu jurnaliștii străini, Lovren a trecut pe lângă jurnaliștii din Croația. Le-a spus că nu vrea să vorbească. Doar că doi dintre jurnaliști ar fi început să râdă, ceea ce l-a enervat pe fundaş.

„De ce râdeți?”, a întrebat Lovren. „Nu râdem de tine”, a fost replica jurnaliștilor. „Ce fel de comportament este ăsta? Sunteți împotriva noastră, râdeți de noi! Nu vă convine (n.r – locul 3 al Croației)”, a mai spus Lovren.

Cei doi au încercat să îl calmeze, dar Lovren nu s-a mai abţinut. „Râdeți de mine. Puți!”, i-a transmis fotbalistul unui jurnalist, potrivit dagbladet.no.

Cel despre care Lovren ar fi spus că miroase urât este Frane Vulas. Este un jurnalist croat care a ținut să explice care a fost motivul pentru care ar fi râs. „După meci, eu și un coleg am fost insultați de Lovren. Mi-a zis că put. Ceea ce Lovren nu a știut sau nu a văzut a fost că Andrej Kramaric refuzase și el să ne ofere declarații. Apoi a venit cu explicația care ne-a făcut pe toți să râdem. Ne-a zis că, după ce Luka Modric va veni, ne va spune totul.

Apoi, a venit Lovren. A vorbit cu jurnaliștii străini, însă a trecut pe lângă cei croați și sârbi. A spus că nu comentează, făcându-ne cu mâna. Printre altele, ne-a spus că ar trebui să ne fie rușine, iar despre mine a zis că miros urât. Dar, pe lângă asta, a spus ceva ce m-a durut și mai mult: faptul că aceasta medalie de bronz nu m-ar face deloc fericit”, a transmis Frane Vulas.

„La zona mixtă de după victoria Croației contra Marocului (2-1), a apărut un scandal fără precedent la un Campionat Mondial”, au spus şi cei de la publicaţia croată Index.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCV Farul Cons… 30 19 7 4 54 28 +26 64
2 CFR Cluj 30 20 3 7 54 28 +26 63
3 FCSB 30 17 6 7 51 35 +16 57
4 Universitatea … 30 16 6 8 37 27 +10 54
5 Rapid 30 15 7 8 40 26 +14 52
6 Sepsi 30 11 9 10 47 30 +17 42
7 U Craiova 1948 30 11 7 12 34 33 +1 40
8 Petrolul 52 30 11 3 16 28 44 -16 36
9 Universitatea Cluj 30 8 10 12 25 37 -12 34
10 Voluntari 30 8 10 12 28 32 -4 34
11 Botoșani 30 7 11 12 29 44 -15 32
12 Chindia Târgovişte 30 7 11 12 32 42 -10 32
13 Hermannstadt 30 11 8 11 30 29 +1 32
14 Argeș 30 6 9 15 21 41 -20 27
15 UTA Arad 30 6 9 15 29 41 -12 27
16 Mioveni 30 4 10 16 23 45 -22 22

Populare

Articole similare
Recomandari

Benfica Lisabona a câştigat campionatul Portugaliei pentru a 38-a oară / Video

Benfica Lisabona a câştigat campionatul Portugaliei pentru a 38-a...

Avertisment clar al lui Gică Hagi! Ce se va întâmpla cu Farul din sezonul viitor: ‘Hai că deja ne luăm viteză’

Avertisment clar al lui Gică Hagi! Managerul constănțenilor rămâne...

Parteneri
Recomandari