Rapid pregătește mutarea momentului! Un internațional român este dorit la echipa din Giulești

Rapid pregătește mutarea momentului! Un internațional român este dorit la echipa din Giulești.

„Vulturii vișinii” vor să-l coopteze în echipa lor pe Marius Ștefănescu (24 de ani), extrema celor de la Sepsi.

Rapid pregătește mutarea momentului

Laszlo Dioszegi, patronul formației covăsnene, a spus că ar fi de acord să-l cedeze pe Ștefănescu, în cazul în care oferta celor de la Rapid va fi una satisfăcătoare.

„Chiar astăzi ne-au sunat cei de la Rapid pentru Ștefănescu. Le-am transmis că așteptăm oferta oficială. În condițiile în care nu suntem un club atât de bogat încât să refuzăm o propunere bună pentru un jucător. Prețul corect poate provoca despărțirea de orice fotbalist.

Noi nu vrem să vindem, dar o sumă atractivă ne poate convinge să acceptăm o propunere pentru 1 sau maxim 2 jucători ai echipei”, a afirmat Laszlo Dioszegi, potrivit Playsport.

Marius Ștefănescu a jucat în 37 de partide ale celor de la Sepsi în ultimul sezon, el marcând 7 goluri și dând 8 pase decisive. Jucătorul are și două selecții la naționala țării.

Pe de altă parte, giuleștenii au reușit să-l aducă la echipă pe Răzvan Oaidă, care a rămas liber de contract după plecarea de la FCSB.

Mai mult, formația lui Adrian Mutu este aproape de a finaliza transferurile fotbaliștilor Yuri Matis și Christopher Braun de la CFR Cluj. Cei de la Rapid mai poartă negocieri și cu Constantin Grameni de la Farul, cu Denis Drăguș de la Standard Liege, dar și cu Rareș Ilie de la Nice, conform Digi Sport.

„Vom vedea. Suntem în niște tatonări cu cei de la Nice. Noi am vrea ca Rareș Ilie să se întoarcă la noi din sezonul viitor. Vom vedea cum vor decurge lucrurile. Să vedem ce vor dori cei de la Nice și care va fi părerea lui Rareș.

Eu sunt convins că-și dorește să joace. Are nevoie de minute. Are nevoie de încredere. Are nevoie de expunere mai bună”, a spus Daniel Niculae, președintele de la Rapid, potrivit sursei citate.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Sorana Cîrstea face dezvăluirea momentului! Obiectivul uriaş al româncei. Cum vrea să-i ia faţa Simonei Halep

Sorana Cîrstea face dezvăluirea momentului! Obiectivul uriaş al româncei....

Gigi Becali a dat ordin! Jucătorii care semnează noi contracte cu FCSB. Elias Charalambous îi va folosi titulari

Cu Elias Charalambous și Mihai Pintilii la cârma FCSB-ului,...

Lovitură totală pentru Gigi Becali! Jucătorul care nu va ajunge la FCSB. A primit interzis

Lovitură totală pentru Gigi Becali! Jucătorul care nu va...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed