Rafael Nadal a fost urmărit de ghinion. Fostul lider mondial, accident stupid la US Open. Video

Rafael Nadal s-a calificat în turul trei al ultimului turneu de Grand Slam al anului. Ibericul s-a impus în fața lui Fabio Fognini (60 ATP) după ce a cedat un set, scor 2-6, 6-4, 6-2, 6-1.

„Mă gândeam că trebuie să joc ceva mai bine, a fost foarte dificil pentru că nu simțeam terenul, nu mă simțeam în meci.

Cred că a fost unul dintre cele mai slabe starturi de meci din cariera mea. Au fost momente grele, dar știam că așa ceva se poate întâmpla. Vreau să le mulțumesc celor din tribune pentru sprijin, cu ajutorul lor am revenit în partidă.

Am rămas pozitiv, m-am gândit că meciul e lung și trebuie să pun mingile în teren. Am avut și noroc pentru că el a greșit mult în setul secund. Apoi, am preluat controlul și am câștigat, dar nu am făcut un meci bun”, a spus Rafael Nadal.

Rafael Nadal și-a spart nasul

Nadal a avut ghinion și s-a accidentat în setul 4. După un rever, racheta acestuia s-a lovit de ciment, apoi i-a sărit direct în nas. Fostul lider mondial a primit îngrijiri medicale pe teren, apoi a continuat meciul.

„Sunt puțin amețit, m-a durut puțin, dar am trecut peste. Mi s-a mai întâmplat, dar cu crosa de golf, nu cu racheta de tenis, a recunoscut Rafael Nadal.

Spaniolul a postat după meci și o imagine pentru a-și liniști fanii.

Pentru un loc în optimile turneului de la Flushing Meadows, Rafael Nadal (favorit 2) se va duela cu Richard Gasquet (91 ATP), după ce francezul a trecut de sârbul Miomir Kecmanovic (36 ATP, cap de serie 32), scor 6-2, 6-4, 4-6, 6-4.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed