Presiune uriaşă pe Edi Iordănescu! Fostul căpitan al naţionalei vrea la EURO 2024. Anunţ clar al fundaşului

Presiune uriaşă pe Edi Iordănescu! Fostul căpitan al naţionalei vrea la EURO 2024. Anunţ clar al fundaşului central al celor de la FCSB. Vlad Chiricheş nu a renunţat la visul de a reveni printre tricolori.

Vlad Chiricheş şi-a revenit după accidentarea care l-a ţinut departe de gazon încă din august 2023. Acum, îi dă un mesaj clar lui Edi Iordănescu.

Presiune uriaşă pe Edi Iordănescu!

Vlad Chiricheș speră să prindă minute importante în play-off-ul de Superliga. Admite că vrea să revină în lotul echipei naționale, pe care a reprezentat-o de 76 de ori. Anumite voci din fotbal, precum Raul Rusescu, au spus clar. Fundaşul celor de la FCSB ar trebui inclus în lotul pentru EURO 2024 de către Edi Iordănescu, în cazul în care va fi apt de joc.

„După ce m-am operat, mi-am trasat două obiective mari. Important este să revin să joc, iar la final sper să spun că le-am îndeplinit. Nu mă ascund că-mi doresc să joc la echipa națională, e important să revin acum și să joc restul meciurilor. Apoi vom vedea ce decizie se va lua.

Mi-aș fi dorit să joc la națională, dar băieții care au făcut-o au rezolvat calificarea, au făcut lucruri foarte bune și trebuie felicitați”, a transmis fundașul central, în direct la Orange Sport.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed