Decizie uluitoare a lui Dan Şucu! Cine va fi noul antrenor de la Rapid. E răsturnare totală de situaţie

Decizie uluitoare a lui Dan Şucu! S-a aflat cine va fi noul antrenor de la Rapid. E răsturnare totală de situaţie. Chiar dacă s-a întâlnit cu Marius Şumudică, patronul din Giuleşti va avea alte planuri.

Dan Şucu vrea să aducă la Rapid un antrenor străin care nu a mai  activat până acum în Superliga.

Decizie uluitoare a lui Dan Şucu!

Dan Șucu a luat o decizie incredibilă. Adecis să nu meargă pe o variantă cunoscută de antrenor. Va risca şi va angaja un tehnician străin, conform gsp.ro. Cei de la Rapid sunt într-o criză uriaşă. Au avut un parcurs groaznic în play-off. Un egal şi 6 eşecuri, iar prezenţa în Conference League e compromisă.

Antrenorul Cristiano Bergodi a fost dat afară, iar după el ar uma să plece şi Daniel Niculae, la finalul sezonului. Bogdan Lobonț a fost numit antrenor interimar și avea chiar șansa să rămână și în viitorul sezon. Avea ca obiectiv podiumul şi calificarea în Conference League. Obiectivul e însă compromis.

Șucu a avut deja o întâlnire cu Marius Șumudică, antrenorul dorit de galerie. Deşi ambele părţi au fost încântate de întâlnire, patronul ar avea alte planuri. Surse din club susțin că acționarul majoritar nu i-a putut promite nimic concret fiindcă demarase, înainte de respectiva întâlnirea cu Șumi, negocierile cu un alt antrenor.

Şucu vrea un tehnician din străinătate care nu a mai antrenat deloc în România. Este vorba însă despre un antrenor cu trofee câștigate. Tratativele ar fi foarte avansate. Singura certitudine în noua organigramă este numirea unui nou director sportiv, funcție care va fi preluată de Daniel Sandu, fostul șef al departamentului de scouting.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed