Pleacă Mircea Rednic de la UTA?! Antrenorul şi-a decis viitorul. Oferta importantă pe care a primit-o

Pleacă Mircea Rednic de la UTA?! Antrenorul şi-a decis viitorul. Oferta importantă pe care a primit-o din Belgia. Tehnicianul a vorbit despre eventuala sa plecare din Superliga, în Jupiler League.

Mircea Rednic a fost la un pas de a o părăsi pe UTA în această iarnă. Chiar tehncianul a fost cel care a recunoscut că a fost contactat de Standard Liege.

Pleacă Mircea Rednic de la UTA?!

Fanii UTA-ei s-au trezit după Revelion cu vestea că antrenorul Mircea Rednic ar putea pleca la Standard Liege, conform Le Soir. Până la urmp, Standard l-a angajat pe croatul Ivan Leko pentru postul de tehnician, Rednic a vorbit despre ofertă.

Susține că un fost elev de-ai săi din sezonul 2012-2013, când a mai condus-o pe Standard, l-a propus la formația din Liege, doar că el a dorit să-și vadă de drumul său la UTA. „Nu au fost doar zvonuri, a fost adevărat, dar s-a închis. În primul rând, eu am spus că voi pleca atunci când vom avea echipă de play-off. Până atunci, am acceptat o strategie, un proiect, m-am implicat foarte mult și am decis să rămân în continuare. Nu era corect din partea mea, mai ales la ce s-a întâmplat în vară, când au plecat foarte mulți jucători și au venit foarte mulți, nu era cazul. Nu mai am 40 sau 45 de ani, am făcut multe greșeli când am luat unele decizii și mi-am stricat și CV-ul.

Nu am gândit profesional, ci cu inima. Am fost la Standard, i-am preluat într-o perioadă mult mai delicată decât acum, la retrogradare, am intrat în play-off, am terminat pe locul 4, ne-am calificat în Europa, după care nu mi s-a mai prelungit contractul. Nu mai vreau să fac greșelile pe care le-am făcut, să iau echipe din mers. Mă simt foarte bine aici, am avut sprijin din partea domnului Meszar. Sunt iubit, așa e peste tot, când ai rezultate, ești iubit, când nu…”, a declarat Mircea Rednic.

Spune că s-ar întoarce cândva pe banca lui Standard sau la o altă echipă din Belgia. „Am stat puțin pe gânduri, eu am casă și în Belgia, am și cetățenie belgiană, familia e pe drumuri. Iar Standrad e un club la care eu am avut performanțe atât ca și jucător, cât și ca antrenor, sunt respectat acolo. Dar, mai vedem, eu mă simt bine aici”, a adăugat antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed