Olimpiu Moruţan, aproape de transferul carierei! Echipa care îl vrea pe român: ‘Ştie ce vreau, ce nevoi am!’

Olimpiu Moruţan este foarte aproape de transferul carierei. După un sezon slab la Galatasaray, mijlocaşul român ar putea să schimbe campionatul. E dorit în Grecia, la Paok Salonic, echipa antrenată de un alt român, Răzvan Lucescu.

Fostul selecționer al României a anunțat că s-a făcut deja o strategie pentru această vară, după ședința care a avut loc recent. Totuşi, Lucescu spune că directorul sportiv al echipei din Salonic este cel care se ocupă de transferuri

Dacă s-ar perfecta mutarea, fostul mijlocaș al celor de la FCSB ar deveni al treilea fotbalist român pe care Răzvan Lucescu îl aduce în Grecia, ceilalți doi fiind Alin Toșca și Alexandru Mitriță.

Răzvan Lucescu susține că ultimul cuvânt îl are directorul sportiv în privința transferurilor, în condițiile în care presa din Grecia a dezvăluit interesul lui PAOK pentru Olimpiu Moruțan.

„Nu există… uite discuţia. Am avut o şedinţă cu întreg board-ul, cu patronul, s-a schiţat o strategie, erau jucători în vârstă sau la final de contract. Împreună am făcut strategia, trebuie respectate şi condiţiile clubului. Directorul sportiv e responsabil cu transferurile, ştie ce vreau, ce nevoi am, filozofia noastră şi îmi propune jucători. Luăm decizia împreună, dar el e vioara întâi în perioada transferurilor”, a declarat Răzvan Lucescu, pentru Orange Sport.

La rândul său, patronul FCSB, Gigi Becali, l-ar vrea înapoi în România pe Moruţan, dar gratis. Are de recuperat deja o sumă de bani importantă de la turci în contul transferului acestuia. „După plecarea lui Moruțan ăsta la Galatasaray m-am ales cu o grămadă de probleme. Procese cu Iftime pe la comisii, nici turcii nu mi-au dat banii la timp, cei pentru care ne-am înțeles și am semnat actele.

Dacă ei vor să mi-l dea înapoi pe Moruțan, atunci să mi-l dea. Dar doar împrumut și gratis. În plus, nu voi renunța la datoria pe care ei o au la noi. Lucrul ăsta să fie clar de la început”, a explicat Gigi Becali.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed