Oficialii lui CFR Cluj au clarificat situația lui Emmanuel Yeboah și anunță că jucătorul are toate șansele să plece: `Mai există şi alte cluburi care sunt interesate`

Emmanuel Yeboah a fost la un pas să plece de la campioana României în această iarnă și să semneze cu Slavia Praga.

Cehii au renunțat la jucător imediat după vizita medicală, iar în media au apărut speculații cum că cehii au avut dubii cu privire la vârsta jucătorului.

Emmanuel Yeboah, telenovela unui transfer ratat

Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a clarificat situația lui Yeboah și dezvăluie că pe adresa clubului au sosit mai multe oferte pentru atacant.

”Mai există şi alte cluburi care sunt interesate de Yeboah. Din punctul ăsta de vedere, noi nu suntem impacientaţi. Poate pleca pe o sumă mai mare decât cea pe care o plătea Slavia. Rămâneam cu anumite procente, Slavia vinde mai bine decât noi. N-am vrut să oprim progresul, şansa unui copil.

Noi am fost ponderaţi în declaraţii, pentru că existau anumite necunoscute. După vizita medicală, cei de la Slavia l-au dorit in continuare, doar că au schimbat oarecum anumite condiţii ale transfereului.

Nu din punct de vedere financiar, era vorba de împrumut o perioadă, ulterior cumpărat, dar noi nu am acceptat. Ştim valoarea lui, e într-o continuă creştere, dacă va rămâne la noi, suntem convinşi că mai creşte.

Când cei de la Slavia au propus altă formă de transfer, au inovcat un motiv medical, opinia medicului lor fiind diferită de cea a medicului nostru, un expert cu care colaborăm de mult şi care nu a dat greş niciodată.

Era vorba de o problemă la genunchi, Yeboah e fotbalist, nu şahist. Dacă îi compari genunchiul cu ai altor jucători, vezi că e tânăr. Niciodată nu a avut simptome sau dureri, nu a fost în cabinetul medical, a efectuat toate antrenamentele.

Din punctul nostru de vedere, exclus. Faptul că a apărut au suspectat că probabil, nici nu s-a discutat de aşa ceva, că ar fi vorba de vârstă… Au văzut şi cei de la Slavia că e un copil.

De ce l-ar mai fi dorit dacă ar fi fost bolnav? Meniscul lui, comparativ cu al altor jucători, arată infinit mai bine”, a declarat Cristi Balaj, la Orange Sport.

2 milioane de euro ar fi fost oferta celor de la Slavia Praga pentru Emmanuel Yeboah.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed