Novak Djokovic și-a anunțat marele obiectiv: Ăsta este visul meu suprem

Sârbul Novak Djokovic este cel mai longeviv lider ATP din istorie, dar pe final de carieră are un alt mare obiectiv.

Novak Djokovic susține că își dorește foarte mult să devină campion olimpic pentru a-i răsplăti pe suporerii lui din Serbia.

Vreau aurul la Jocurile Olimpice

Novak Djokovic anunță că marele său obiectiv este să fie în cea mai bună formă la Paris, la Jocurile Olimpice.

„Aștept cu nerăbdare Jocurile Olimpice”, a declarat Djokovic reporterilor după ce l-a învins pe Tallon Griekspoor, miercuri, la Dubai. „Sper că voi putea juca sănătos pentru anul viitor la Paris.

„Se va juca pe zgură la Roland Garros, așa că sunt familiarizat cu aceste terenuri. Sper ca cel mai bun rezultat olimpic pentru mine să vină acolo.”

Djokovic, campionul de la Australian Open, se află în cea de-a 378-a săptămână pe primul loc, un record, după ce a depășit-o pe Steffi Graf, și a declarat că este dornic de mai multe recorduri și succese.

„Întotdeauna încerc să fiu foarte clar cu mine însumi care sunt obiectivele, ce îmi doresc de la tenisul competitiv”, a spus Djokovic.

„Acesta este modul în care am fost crescut și învățat de unele dintre persoanele cheie din viața mea, inclusiv de părinții mei și de unii dintre antrenorii pe care i-am avut la început.

„Acest tip de mentalitate m-a ajutat să fiu mereu atât de devotat jocului. Îmi amintesc mereu că voința, dorința de a reuși este un ingredient esențial în întreaga formulă.”

Novak Djokovic a realizat un nou record. Este lider mondial și a devenit jucătorul cu mai multe săptămâni în calitate de numărul 1 mondial, atât la feminin, cât şi la masculin.

Novak Djokovic, lider în clasamentul ATP

Sârbul a adunat 378 de săptămâni ca lider mondial și a reușit să o depășească pe legendara Steffi Graff (377 de săptămâni).

”Este ireal să fiu atâtea săptămâni numărul 1, să o egalez pe Graf, una dintre cele mai mari din toate timpurile. Sunt flatat să mă număr printre aceste nume legendare. Sunt mândru de asta”, a spus campionul sârb.

Djokovic a încheiat anul 2021 ca numărul 1 pentru a șaptea oară, de asemenea un record, după 2011, 2012, 2014, 2015, 2018 şi 2020.

Graf, care a ajuns în fruntea clasamentului feminin pentru prima dată în 1987, a câştigat 107 titluri în cariera sa, inclusiv 22 de trofee de Grand Slam.

Novak Djokovic stabilise deja recordul pentru numărul de săptămâni în fruntea ierarhiei ATP în martie 2021. Atunci l-a depășit pe Roger Federer, elvețianul fiind lider mondial 310 săptămâni.

În clasamentul ATP publicat luni, 27 februarie, Novak Djokovic are un avans de 200 de puncte faţă de următorul clasat, Carlos Alcaraz. Poziţia a treia este ocupată de Stefanos Tsitsipas.

1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 6.980 puncte

2 (2). Carlos Alcaraz (Spania) 6.780

3 (3). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 5.805

4 (4). Casper Ruud (Norvegia) 5.515

5 (7). Taylor Fritz (SUA) 3.660

6 (5). Andrey Rublev (Rusia) 3.405

7 (8). Daniil Medvedev (Rusia) 3.320

8 (6). Rafael Nadal (Spania) 3.315

9 (9). Felix Auger-Aliassime (Canada) 3.245

10 (10). Holger Rune (Danemarca) 3.161

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed