Mutu și-a vărsat nervii pe Horațiu Feșnic: `Am fost dezavantajați clar de arbitraj!`

După înfrângerea din Giulești cu Craiova lui Mititelu, Rapid a mai făcut un pas greșit. A luat doar un punct de la ”lanterna” Mioveni, iar Adrian Mutu n-a mai rezistat. A arătat cu degetul către arbitrul Horațiu Feșnic, căruia a avut să-i facă unele reproșuri.

”Am dominat, am avut și ghinion mare și penalty ratat și o sumedenie de ocazii mai ales în repriza a doua. În repriza 1 am intrat cam pe vârfuri, dar în a doua am intrat bine, am avut ghinion.

Am vazut reluare și cred ca nu poti sa repeti un astfel de penalty. Un jucător era jumătate de metru in careu, cred ca vedem foarte multe astfel de penalty-uri si nu se repeta.

Plus penalty clar la Ioniță, a fost ținut secunde bune înainte să cadă. Cred că am fost dezavantajați clar de arbitraj si asta a făcut să nu câștigăm cele trei puncte.

Nu mă îngrijorează lipsa de eficacitate, m-ar fi îngrijorat dacă nu am fi ajuns acolo, azi nu am reusit să concretizăm măcar una din ocaziile pe care le-am avut. Băieții au ratat cam mult, dar asta, e, inclusiv Dugandzic, căruia nu avem nimic de reproșat, pentru că golurile lui ne-au ajutat să ne îndeplinim obiectivul.

Mergem inaite. În repriza a doua nu știu dacă au ajuns la poartă, nu știu dacă au tras la poartă. Asta s-a văzut în teren, era și normal, e o diferență mare în clasament”, a spus Mutu la Digi Sport.

”Era afectat!”

Imediat după ce a ratat lovitura de la 11 metri, Mutu l-a schimbat pe Dugandzic. ”L-am schimbat pentru că era afectat, se vedea asta. El are mereu dorință de a marca, era într-un moment dificil din punct de vedere mental. Suporterii au fost alături de el, nu se poate uita ce a fcut el pentru club.

I-au strigat numele, doream să câștigăm, avem dorința asta de a câștiga, dar și criticile sunt bune. Sa devenim cât mai puternici.

O să fim pregătiți, stați liniștiți, nu vă faceți probleme. Cu un eșec și un egal nu se întâmplă nimic. Hai să nu exagerăm, vom arăta bine în play-off”, a mai spus Mutu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed