Mutarea care schimbă Rapid din temelii! Ce ar putea să facă Dan Şucu. Anunţ după ce a devenit acţionar majoritar

Mutarea care schimbă Rapid din temelii! S-a aflat ce ar putea să facă Dan Şucu, după ce acesta a devenit acţionar majoritar al clubului.

Șucu deține acum 70% din acțiunile clubului Rapid, în vreme ce Victor Angelescu mai are doar 30% din acestea. Asta după ce capitalul social al giuleștenilor a fost majorat la suma de 50 milioane de lei.

Mutarea care schimbă Rapid din temelii

Helmut Duckadam a afirmat că nu este surprins de schimbările de la Rapid, el spunând că avea cunoștință de faptul că Dan Șucu își dorea să ajungă principalul conducător al clubului.

„Este o mișcare la la care mă așteptam, chiar dacă nu așa repede, ce e drept. Era clar că domnul Șucu va căuta să devină principalul om de la Rapid, să ia hotărârile cele mai importante.

Acum să vedem cine va rămâne alături de el, dacă va fi Daniel Niculae sau altcineva, să nu fie schimbări la nivel de conducere”, a spus Helmut Duckadam, potrivit PlaySport.

Dan Șucu: „Rapid va lupta pentru a fi totdeauna pe podium”

Noul acţionar majoritar al celor de la FC Rapid a promis că va fi mai „agresiv” din punct de vedere financiar, astfel că este gata să investească masiv la echipa cu care vrea să facă performanță.

„Începând cu sezonul 2023-2024 al SuperLigii, şi toţi anii care vor urma după, Rapid va lupta pentru a fi totdeauna pe podium, şi poate chiar pentru a câştiga campionatul. Ca acţionari, am promis suporterilor că vom face tot ce depinde de noi pentru a realiza acest deziderat. Mai sunt, însă, cel puţin alte cinci echipe care au aceeaşi ambiţie.

Investesc deja mult şi devin din ce în ce mai puternice. De fapt, întreaga Superligă îşi ridică standardul de competitivitate. Iar acest lucru ne obligă şi pe noi să fim mai agresivi din punct de vedere financiar. Anul acesta, dar şi în următorii doi ani, vom investi sume importante de bani, mai mari decât ne-am propus iniţial, pentru a avea convingerea că echipa noastră intră cu şanse reale în lupta pentru câştigarea titlului de campioană a României.

Înţelegerea între acţionari este că, în cazul în care nevoile clubului sunt mai mari decât posibilităţile financiare ale unuia dintre noi, cel de-al doilea acţionar va investi mai mult. În acest fel, viteza cu care avansează clubul va fi cea care primează. În următorii trei ani, eu voi investi suplimentar faţă de partenerul meu, Victor Angelescu. Iar banii suplimentari necesari pentru performanţele pe care noi toţi le aşteptăm sunt şi vor fi la dispoziţia clubului.

La Rapid, orice promisiune este şi va fi respectată. Iar noi, ca acţionari, suntem obligaţi să dăm un exemplu. Ne aşteptăm ca toţi colegii şi partenerii noştri să aibă exact aceeaşi dedicare în respectarea promisiunilor lor”, a anunțat Dan Şucu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed