Marius Croitoru, mesaj amenințător la adresa unor jucători după victoria cu UTA Arad: ‘Nu vor mai avea același drum cu noi.’

Marius Croitoru a debutat cu o victorie pe banca celor de la FC Argeș. Piteștenii au câștigat, 1-0, meciul cu UTA Arad, dar tehnicianul nu este mulțumit.

Croitoru a avut un mesaj dur pentru mai mulți fotbaliști.

”Ca rezultat, e debutul perfect, dar e clar au fost probleme mari, nu sunt de acord cu atitudinea unor jucători. Voi avea timp să remediez acest lucru. Le-am explicat clar după meci. Unii, dacă vor continua cu aceeași atitudine, nu vor mai avea același drum cu noi.

N-am de ce să fiu euforic, e o victorie, felicitări băieților pentru victorie. N-am avut timp foarte mult. Pe viitor, cu un astfel de joc nu putem emite pretenții foarte mari.

Și la Craiova am avut parte de susținere, dar lucrurile n-au mers. Beneficiez de susținere, vedem ce se va întâmpla până în iarnă.

Ce obiectiv să-ți propui? Evitarea retrogradării? Suntem 14 echipe la play-off și două la retrogradare. Nu ai alte variante, ori play-off, ori evitarea retrogradării. Dacă ai câștigat două meciuri, ești aproape de play-off, dacă pierzi două meciuri, ești aproape de retrogradare.

Performanța de anul trecut te obligă, dacă ajungi în play-off, e normal ca și anul următor să-ți propui același lucru”, a spus Marius Croitoru.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed