Croitoru a semnat! Totul a fost confirmat de conducerea clubului

Așa cum sportbull.ro a anunțat încă de marți, Marius Croitoru a semnat cu FC Argeș.

Cu cine a semnat Marius Croitoru

FC Argeș l-a prezentat pe Croitoru într-un comunicat oficial al clubului.

”Clubul FC Argeș și Marius Croitoru au ajuns la un acord pentru postul de antrenor al grupării din Trivale. Tehnicianul în vârstă de 42 de ani va fi prezentat oficial joi, 27 octombrie 2022, la ora 11.00, în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Pitești.”, se arată în comunicatul celor de la FC Argeș.

Marius Croitoru
Foto: Facebook @ Fc Argeș

Ce spune Daniel Stanciu

Numirea tehnicianului a fost confirmată de Directorul Executiv al clubului argeșan, Daniel Stanciu.

Andrei Prepeliță a reziliat contractul împreună cu staff-ul său tehnic. A fost dorința lui Croitoru să vină cu propriul său staff.

Prepe a făcut niște lucruri minunate la club și pentru asta are recunoștința noastră.

Obiectivul lui Croitoru este să ducă echipa îm playoff-ul Superligii.”, a declarat daniel Stanciu la DigiSport.

Croitoru a rămas liber de contract după despărțirea de FCU Craiova.

Andrei Prepeliță fusese demis în urmă cu două zile după îngrângerea cu Petrolul, scor 0-2.

FC Argeș se află pe locul 11 cu 17 puncte după 15 etape din Superligă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed