Lovitură totală pentru Rafa Nadal şi Novak Djokovic! Schimbare istorică în tenis. Ce se va întâmpla la Roland Garros

Lovitură totală pentru Rafa Nadal şi Novak Djokovic! Schimbare istorică în tenis.

Carlos Alcaraz este primul jucător din afara Big4 care va fi cap de serie numărul 1 la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, în ultimii 20 de ani.

Lovitură totală pentru Rafa Nadal şi Novak Djokovic

Carlos Alcaraz l-a detronat pe Novak Djokovic în timpul turneului de la Roma și va deveni  cel mai bun jucător din lume.

Tânărul jucător va fi și principalul favorit al turneului de la Roland Garros, punând astfel capăt unei dominații de 20 de ani a patru sportivi, Andy Murray, Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic.

Ultima dată când s-a mai întâmplat așa ceva a fost în 2003. Cap de serie atunci a fost Lleyton Hewitt, care a fost însă eliminat în turul trei.

Alcaraz a avut un start perfect pe zgură în acest sezon, după ce s-a impus la Barcelona și Madrid.

În urmă cu două zile, Djokovic spunea că are șanse să-l învingă pe spaniol în finala de la Roland Garros, chiar dacă abia și-a revenit după o accidentare.

„Voi schimba locul de număr 1 mondial cu Alcaraz după turneul de la Roma, indiferent ce se întâmplă acolo. Este oarecum suprinzător, pentru că nu am mai jucat împreună de peste un an, dar acest lucru se datorează unor circumstanţe, atât la el, cât şi la mine. Şi, în plus, merită. El joacă un tenis impresionant.

Dar este un jucător de învins pe această suprafaţă, fără îndoială. Însă, evident, totul depinde de prezenţa sau nu a lui Nadal la Roland Garros. Dar Alcaraz este unul din principalii favoriţi, fără îndoială. Şi dacă ne vom întâlni aici, va fi doar în finală. Sperăm să ajungem amândoi în finală”, a spus actualul lider mondial.

Ce se întâmplă cu Rafa Nadal

O accidentare l-a ținut pe Nadal departe de terenul de tenis în ultima perioadă și deocamdată nu se știe dacă va participa la Openul de la Paris. Fostul lider mondial nu a mai jucat de la Australian Open.

„Revenirea lui Rafa este întotdeauna o veste bună. Este unul dintre cei mai buni din istorie și vrem să-l vedem la fiecare turneu. Spun asta ca jucător și ca fan al tenisului. Este păcat că nu l-am putut vedea în competiție în ultimele luni.

Pentru el va fi și complicat, tenisul cere un ritm competitiv, dar Rafa este Rafa”, a spus Alcaraz.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed