Lovitură totală pentru Dennis Man! Decizia care s-a luat chiar înaintea meciului. Edi Iordănescu trebuie să ştie

Lovitură totală pentru Dennis Man! Decizia care s-a luat chiar înaintea meciului. Edi Iordănescu trebuie să ştie. Tricolorul nu face parte din lotul celor de la Parma pentru meciul din acest weekend, din Serie B.

Dennis Man nu prinde echipa pentru următorul meci al celor de la Parma. Asta deşi a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Parmei din acest sezon.

Lovitură totală pentru Dennis Man!

Parma o va întâlni pe Lecco, pe teren propriu, sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 15:00, în etapa cu numărul 35 din Serie B. Echipa lui Dennis Man este liderl în Serie B, cu un avans de trei puncte față de ocupanta locului doi, cu patru etape înainte de finalul sezonului. Astfel, are prima șansă la promovarea în primul eșalon al fotbalului italian.

Totuși, cei de la Parma au doar o victorie în cele patru meciuri disputate în această lună și vor trebui să se descurce fără Dennis Man. Românul nu a fost inclus în lotul pentru partida cu Lecco, precum a anunțat presa din Italia.

Italienii nu au precizat și motivul, dar poate să fie vorba, cel mai probabil, de o accidentare pentru că internaționalul român nu se afla în pericol de suspendare. ”Se știu cei 23 de jucători aleși de Fabio Pecchia pentru meciul de mâine cu Lecco. O absență importantă pentru ‘Cruciați’ în atac, care trebuie să se descurce fără Dennis Man”, au anunțat italienii.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed