Lovitură teribilă pentru Dinamo! Decizia care pune la pământ echipa din Ştefan cel Mare. Şefii clubului au confirmat totul

Lovitură teribilă pentru Dinamo! Este decizia care pune la pământ echipa din Ştefan cel Mare. Şefii clubului au confirmat totul. Pe lângă problemele financiare şi faptul că riscă falimentul în orice moment, trupa lui Burca a mai încasat o lovitură.

Dinamo a primit interdicţie la transferuri de la FIFA. Astfel, în pauza de iarnă echipa din Ştefan cel Mare nu se va putea întări cu niciun jucător.

Lovitură teribilă pentru Dinamo!

Totul a fost confirmat de către unul dintre oficialii lui Dinamo, Vlad Iacob. Totuşi, acesta le transmite fanilor lui Dinamo că problema se va rezolva, înainte de perioada de transferuri, ce va avea loc între 17 ianuarie şi 13 februarie.

Vlad Iacob a şi găsit ţapii ispăşitori pentru situaţia în care a ajuns echipa din Ştefan cel Mare. Spune că sunt de vină foştii şefi din Ştefan cel Mare şi susţine că problemele au apărut înainte de intrarea în insolvenţă.

„Este adevărat. Avem interdicţie la transferuri. E vorba de nişte litigii avute cu nişte jucători, înainte de intrarea în insolvenţă. E o decizie foarte ciudată a FIFA pe care am contestat-o şi aşteptăm un răspuns.

Avem speranţe că se va rezolva. Nu e prima dată când ni se întâmplă asta. Am avut şi vara trecută şi acum două veri. Toate problemele financiare şi manageriale au consecinţe. O s-o rezolvăm până în perioada de transferuri din iarnă”, a spus administratorul special al lui Dinamo, conform as.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed