Lewandowski, la mare căutare! Ce club pregăteşte 50 de milioane euro pentru atacantul polonez

FC Barcelona pregăteşte o ofertă de 50 de milioane de euro pentru transferul atacantului polonez Robert Lewandowski de la campioana Germaniei la fotbal, Bayern Munchen, informează presa spaniolă.

Cu pârghiile financiare recent aprobate, conducătorii clubului catalan au deja instrumentele necesare în vederea recrutării lui Lewandowski, unul dintre principalele obiective ale Barcelonei în actualul mercato, scrie cotidianul AS.

Între timp, însă, oficialii lui Bayern Munchen continuă să afirme că nu vor să renunţe la golgheterul lor. Atacantul polonez, care va împlini în această vară 34 de ani, îşi va încheia contractul cu clubul german în iunie 2023, anunta agerpres.ro.

Lewandowski a fost din nou esenţial pentru succesul bavarezilor în sezonul recent încheiat, pe parcursul căruia a marcat 50 de goluri în 46 de partide disputate.

De la sosirea sa pe Allianz Arena, sezonul 2014/2015, Robert Lewandowski a disputat în total 374 de meciuri în tricoul lui Bayern, reuşind 344 de goluri şi 72 de pase decisive.

Chiar dacă se opune în continuare plecării lui Lewandowski, Bayern Munchen i-a găsit deja un înlocuitor pe măsură atacantului polonez, urmând să-l prezinte miercuri pe senegalezul Sadio Mane, transferat de la FC Liverpool pentru 32 de milioane de euro, plus 9 milioane sub forma unor bonusuri.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed