Jurnaliștii din Italia l-au făcut praf pe Ciprian Tătărușanu: ‘A fost spectator. Milan are nevoie de un miracol’

Jurnaliștii din Italia l-au făcut praf pe Ciprian Tătărușanu. Portarul român a fost titular la meciul Ac Milan – AS Roma, scor 2-2, din Serie A.

Presa din Italia nu l-a iertat după ce Milan a condus cu 2-0, dar a fost egalată.

„Fără a muta pe piaţa transferurilor, Milan are nevoie de un nou miracol.

După ce a câştigat meritat campionatul, cu siguranţă, şi a profitat de erorile macroscopice ale lui Inter, AC Milan a avut două puncte critice: un atacant central care să îl ajute pe Giroud şi un portar mai de încredere decât Tătăruşanu.

Origi a venit să rezolve prima problemă. Pentru a doua, Milan s-a bazat pe noroc. Aşa cum repetă adesea conducătorii clubului, bugetul este important şi banii au fost investiţi pentru a cumpăra altceva”, a notat Gazzetta dello Sport.

Cei de la Sofascore i-au dat cea mai mică notă, 6,3, în timp ce Tuttomercatoweb i-a acordat 5,5 în timp ce Giroud și Tomori au primit 5.

Chiar dacă AC Milan vrea să aducă un alt portar, deocamdată se bazează tot pe Tătărușanu în condițiile în care Mike Maignan este accidentat. 

„A fost spectator în prima repriză, fiind nevoit să intervină numai la șutul lui Zalewski, cu piciorul drept.

Chiar și a doua repriză a părut să decurgă fără probleme şi a atins de două ori mingea. La golul de 2-2 ar fi putut avea o reacţie mai bună”, au scris cei de la Tuttomercatoweb despre fostul portar al naționalei României.

Tătărușanu, conflict cu un coleg în timpul meciului

Românul l-a enervat pe Fikayo Tomori în timpul meciului cu AS Roma. Davide Calabria a fost nevoit ă respingă o minge cu piciorul pentru că Tătărușanu nu a intervenit, iar Tomori și-a ieșit din minți. Și-a pus imediat mâinile în cap și a început să-i facă semne românului. Cei doi au mai avut asemenea conflicte și în trecut.

Anunțul făcut de Stefano Pioli

Antrenorul lui Milan a anunțat zilele trecute că Mike Maignan nu va reveni prea curând, așa că se va baza deocamdată pe Tătărușanu.

„Nu avem termene, mergem cu evaluările pe care le fac personalul medical. Nu pot spune astăzi dacă recuperarea va fi în 2-3-4-5 săptămâni. Nu putem forţa recupererea lui Maignan, care cu siguranţă nu se va întâmpla foarte curând. El este în grafic, dar evaluările ne arată că nu trebuie să ne grăbim.

Va juca Tătăruşanu. Am mare încredere în el, aşa cum am şi în Mirante. Este un portar cu experienţă care ne va ajuta”, a spus Stefano Pioli, în urmă cu câteva zile.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed