Gigi Becali va fi surprins! Anunţ clar al unui fost stelist. Se implică în scandalul dintre echipa Armatei şi Alexandru Chipciu

Gigi Becali va fi surprins! A apărut un anunţ clar al unui fost stelist. Se implică în scandalul dintre echipa Armatei şi Alexandru Chipciu.

Andrei Prepeliță, tehnicianul de la Gloria Buzău, a vorbit despre războiul dintre FCSB și CSA Steaua. Asta după meciul cu echipa Armatei, scor 4-4, din etapa cu numărul 8 a campionatului Ligii secunde.

Gigi Becali va fi surprins

Fostul mijlocaș al roș-albaștrilor a amintit de afirmațiile făcute de Alex Chipciu la adresa clubului CSA Steaua, Prepeliță spunând că, în opinia sa, FCSB este continuatoarea de drept a Stelei.

„Mi-am exprimat mereu părerea atâta timp cât eram jucător, acum sunt antrenor. Trebuie să îi respectăm. Eu am jucat la FCSB, la Steaua trei ani și jumătate, iar în cealaltă jumătate s-a schimbat stema de pe o zi pe alta.

Alex Chipciu are declarațiile specifice lui. Susțin ceea ce am declarat până acum. FCSB este Steaua”, a afirmat Prepeliță, conform Digisport.ro.

Andrei Prepeliță a evoluat la FCSB între august 2011 – iulie 2015. Acesta a bifat 126 de meciuri pentru formația patronată de Gigi Becali, fostul jucător reușind să înscrie 11 goluri și să dea 7 pase decisive.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed