Gică Hagi şi-a strâns jucătorii: câţi fotbalişti au fost prezenţi la vizită medicală

Douăzeci şi şase de jucători ai echipei de fotbal Farul Constanţa au efectuat, joi, vizită medicală dinaintea reluării antrenamentelor, la Clinica OCH, potrivit site-ului oficial al clubului.

Au fost prezenţi şi jucătorii transferaţi in ultima perioadă, care joi vor efectua primul antrenament sub conducerea managerului tehnic Gheorghe Hagi, potrivit agersport.ro.

Au lipsit motivat următorii jucători: Marian Aioani (în vacanţă până pe 24 iunie după acţiunile la prima reprezentativă), Alexi Pitu, Constantin Grameni şi Daniel Bîrzu (în vacanţă până pe 24 iunie după acţiunile naţionalei U21), Radaslavescu, N. Popescu, Sîrbu, Sali, Bodişteanu, Andronache, Dănuleasă şi Tănasă, prezenţi la Campionatul European U19 (Slovacia, 18 iunie-1 iulie).

În perioada 26 iunie-6 iulie Farul va efectua un stagiu la Poiana Braşov, în care „marinarii” vor disputa cinci jocuri amicale, pentru ca înaintea primei etape să fie programat la Baza Academiei Gheorghe Hagi un nou meci de pregătire.

Farul va începe cu două meciuri de pregătire pe 29 iunie, unul cu FC Braşov şi altul cu CS Mioveni. În data de 2 iulie se vor disputa alte două partide de verificare, cu AFK Csikszereda şi Chindia Târgovişte, în data de 6 iulie va avea loc un meci amical cu Petrolul Ploieşti (Stadionul ”Ilie Oană”), iar pe 8 iulie se va juca meciul cu CSA Steaua, la Ovidiu.

Echipa va rămâne în pregătire la Baza Sportivă AGH până la 25 iunie inclusiv.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed