Gheorghe Tadici aplaudă inițiativa lui Eduard Novak: `Se termină jaful din banii publici`!

Sportul românesc s-a împărțit în două tabere după ce ministrul Tineretului și Sportului a emis un ordin prin care, începând cu sezonul 2022-2023, echipele din competițiile naționale vor fi obligate să fie alcătuite în proporție de cel puțin 40% din sportivi români.

Unii sunt revoltați și anunță boicotul cu orice risc, ba chiar acționarea în instanță a ministrului, alții salută inițiativa lui Eduard Novak. Iar printre ei se numără și antrenorul de handbal Gheorghe Tadici.

”Gata! În sfârșit se termină jaful ordinar din banii publici. Nu este posibil ca patru jucătoare din naționala Franței să stea aici, să aibă salariu, cazare, masă, să beneficizeze de bani publici în România și apoi să plece la echipa națională a lor unde să facă performanță. Iar noi să nu fim în stare să creăm o reprezentativă competitivă.

Ani de zile primari și șefi de consilii județene și-au bătut joc de echipa națională. Salut decizia domnului Novak care are ca scop revitalizarea primei reprezentative indiferent de sport. Propunerile mele, de-a lungul timpului, nu au avut ecoul scontat și mă bucur nespus.

Este finalul unei epoci de jafuri incredibile. Următorul pas ar trebui să-l facă Guvernul României, care să plafoneze la 2.000-2.500 de euro lunar salariile.

Nu-i posibil să ai salariu 8.000, 10.000, 14.000, 18.000 de euro din bani publici. Să fie plafonat la o sumă pentru bani publici, iar din bani privați pui diferența până cât vrei tu.

Poți și 50.000 de euro lunar, dar 2 doar 2.000 din bani publici, 48.000 din bani privați. Nu se mai putea continua de o asemenea manieră”, a declarat Gheorghe Tadici pentru ProSport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed