Florin Talpan nu a putut să se abțină. Acuzații grave la adresa MApN: ‘Este inadmisibil ca eu să fiu amenințat. Steaua putea avea dreptul de promovare’

Joi a avut loc primul termen al recursului în procesul privind lupta pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB. După doar câteva minute, instanța a decis un nou termen, 2 martie 2023.

La ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Florin Talpan i-a atacat pe șefii MApN și CSA Steaua. Acesta a lăsat de înțeles că există persoane din interior care încearcă să-i pună piedici.

„Mai avem procese pe rol. Eu voi depune toate eforturile pentru a le câștiga, cu toate că am foarte multe persoane, inclusiv din conducerea MApN, care-mi fac numai zile negre.

Practic, mi se interzice să depun înscrisuri noi în dosare, îmi trimit comisii de control, îmi verifică dosarele câștigate, că se cheltuiesc bani… este inadmisibil ca cei din conducerea MApN să nu realizeze importanța acestor dosare pe care eu le-am câștigat!”, a declarat juristul.

În acest moment pe rol sunt trei dosare.

Florin Talpan: „Sunt amenințat cu Parchetul „

„Să câștigi marca și numele Steaua București, practic să readuci Steaua acolo unde a fost, iar acum să trimită comisii de control ca eu să fiu sancționat, să fiu amenințat cu Parchetul pentru că s-au cheltuit foarte mulți bani? Îmi pun întrebarea: este trimis la Parchet cel care aduce Steaua înapoi, dar nu generalii care au dat Steaua și înalții demnitari?

Mi s-a luat sporul pentru lucrări de excepții și acum. A mai fost un așa-zis comandat, Hîncu, care mi-a luat la rândul lui din sporul ăsta. Dar nu e problemă, Dumnezeu e sus și le vede pe toate.

Vreau să spun doar că și cu aceste piedici și rele la adresa mea, voi încerca să aduc clubul Steaua acolo unde îi este locul. Dacă eram luat în considerare și mi se dădea posibilitatea să lucrez, Steaua ar fi avut drept de promovare. Dar mi se interzic multe lucruri”, a mai declarat Florin Talpan.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed