Florin Prunea îl distruge pe Adrian Mutu! Fostul portar l-a făcut praf în direct. Ce este obligat să facă după demisia de la CFR Cluj

Florin Prunea nu l-a iertat pe Adrian Mutu, în urma eliminării neașteptate pe care CFR Cluj a încasat-o în sferturile de finală ale Cupei României. Ardelenii au înregistrat un rezultat de 0-4, în fața celor de la Corvinul Hunedoara, formație din liga secundă.

Fostul portar al naționalei l-a sfătuit pe Mutu să se reprofileze, în contextul în care tehnicianul a demisionat de la CFR Cluj, următoarea zi.

Dublă umilință pentru Adrian Mutu!

Prunea susține cu vehemență faptul că fostul internațional nu este în întregime pregătit pentru funcția de antrenor. Mutu a pregătit CFR Cluj aproape două luni, timp în care a obținut doar cinci victorii în cadrul a unsprezece partide disputate.

„Trebuie să ai tact, experiență. Ori, până acum, de când este antrenor, nu a confirmat pe la echipele pe la care a lucrat. Ce să spun…

A confirmat la lotul de tineret, dar în rest, la echipele de club la care a fost nu a confirmat… Nu este făcut pentru meseria asta!”, a declarat, Florin Prunea, conform digisport.ro.

De-a lungul carierei sale, Mutu a avut parte de mandate scurte în vestiarul unor formații precum FC Voluntari, FCU Craiova, Neftchi Baku și la naționala de tineret a României, cu care a ajuns la Campionatul European de Fotbal.

”Briliantul” a stat o perioadă mai îndelungată doar la Rapid și la echipa a doua a clubului Al Wahda.

„Nu am nimic cu el! Îl văd mai degrabă conducător decât antrenor. Meseria de antrenor este foarte grea. Foarte grea! Chiar foarte, foarte grea! Pentru așa ceva trebuie să fii făcut… Mie așa îmi lasă impresia, mai degrabă îl văd în postul de conducător!”, a mai declarat fostul portar al naționalei.

Declarațiile lui Adrian Mutu, în urma eliminării din Cupă a celor de la CFR Cluj

„Mi-am dat demisia de la CFR Cluj! M-am gândit toată noaptea, nu pot să trec peste această umilință. Eu am o altă mentalitate, una de învingător. Demisia mea este de la ora 11:00 dimineața pe biroul președintelui de la CFR Cluj, Cristi Balaj. Aștept s-o aprobe și domnul Varga și ne strângem mâinile.

A fost o umilință prea mare, peste care eu, care am un caracter de campion, pur și simplu nu pot să trec. Îmi doresc să facă performanță în continuare CFR-ul, dar e greu în aceste condiții, pe care le-ați văzut și dumneavoastră. E vorba despre evoluția pe care am avut-o în meciul împotriva Corvinului, dar mai ales despre lipsa de atitudine care a existat.

Deci, oficial, pot spune că mi-am înaintat demisia! Îmi pare foarte rău de această situație, dar eu, Adrian Mutu, pur și simplu nu pot accepta așa ceva!”, a declarat Mutu, potrivit Fanatik.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed