Final nebun pe Arena Naţională! S-a terminat România-Kosovo. Ce au făcut băieţii lui Edi Iordănescu

Final nebun pe Arena Naţională! S-a terminat România-Kosovo. S-a aflat ce au făcut băieţii lui Edi Iordănescu. A fost o partidă absolut incredibilă, întreruptă aproape o oră, la începutul ei.

Băieţii lui Edi Iordănescu au început meciul mai timid, dar totul s-a terminat după 18 minute. Din cauza bannerului Kosovo e Serbia meciul s-a întrerupt.

S-a terminat România-Kosovo

Am beneficiat de două şanse uriaşe. Mai întâi, vedeta celor din Kosovo, Muriqi, a fost eliminat pe final de primă repriză. Jocul bătrânesc şi previzibil al tricolorilor a continuat şi cu om în plus. Am avut şi şansa unui penalty în repriza secundă. Florinel Coman l-a obţinut, dar căpitanul Nicuşor Stanciu l-a ratat.

Edi Iordănescu a încercat să schimbe, dar ocaziile la poarta oaspeţilor au fost puţine şi deloc periculoase. Şi totuşi, după un chin imens, am reuşit să marcăm în minutul 83. Căpitanul Nicuşor Stanciu, omul care a ratat penalty-ul, a reuşit să deschidă scorul. În prelungiri, Mihăilă a dublat avantajul tricolorilor şi meciul era gata. Scor finalul România-Kosovo 2-0 şi băieţii lui Edi Iordănescu revin pe locul 2, cu un punct peste Israel.

Clasament

  1. Elveţia 14 p
  2. România 12p
  3. Israel 11p
  4. Belarus 4p
  5. Kosovo 4p
  6. Andorra 2p

România – Kosovo, echipele de start

România: Moldovan – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – Cicâldău, Screciu – Stanciu, Hagi, Coman – Puşcaş
Rezerve: Târnovanu, Aioani, Rus, M. Marin, Alibec, Mihăilă,Bîrligea, R. Marin, Olaru, Moruțan, Camora, Sorescu
Selecționer: Edward Iordănescu

Kosovo: Muric – Vojvoda, A. Rrahmani, Aliti, Paqarada – Zhegrova, Berisha, Loshaj , Berisha – Rashica, Muriqi
Rezerve: Ujkani, Bekaj, Hadergjonaj, Beka, Fazliji, Hajrizi, Muslija, Korenica, Rrahmani, Dresevic, Zeqiri, Krasniqi
Antrenor: Primoz Gliha

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed