Femeia celebră care i-a sucit minţile lui Ovidiu Burcă! Imagini de senzaţie după promovarea lui Dinamo. I-a purtat noroc antrenorului / Foto

Femeia celebră care i-a sucit minţile lui Ovidiu Burcă! Au apărut imagini de senzaţie după promovarea lui Dinamo.

Dinamo a reușit să revină în primul eşalonul, după victoria din tur, scor 6-1, de pe Arena Naţională. În manșa retur, jucată la Mioveni cu cei de la FC Argeș, au pierdut meciul, scor 4-2, în vreme ce piteștenii au retrogradat.

Femeia celebră care i-a sucit minţile lui Ovidiu Burcă

După meci, antrenorul celor de la Dinamo a fost văzut la vestiare alături de soția și copilul său, care au venit să-i fie alături la sărbătoarea promovării în Superliga.

Sursa: Captura

„Una dintre cele mai frumoase înfrângeri din viața mea. Cel mai important că nu am renunțat niciodată, așa cum a fost pe întreg sezonul. Cel mai important este că băieții nu au cedat nicio clipă. Suntem aici datorită lor, a suporterilor. Băieții ăștia sunt fantastici, cum i-am găsit și cum am terminat. A fost o excursie incredibilă. Atunci când este atât de greu și reușești așa ceva, bucuria este imensă.

Sunt fericit pentru ei (n.r. – pentru suporteri), pentru că au venit la stadion, au plecat dezamăgiți, s-au întors, au susținut echipa financiar. A fost ceva în adâncul sufletului nostru care ne-a făcut să credem că se poate. Au fost meciuri fantastice, au fost meciuri mai grele, dar mereu am crezut”, a afirmat Ovidiu Burcă după meci.

De altfel, în timpul interviului dat de tehnicianul celor de la Dinamo, fanii echipei au început să-i scandeze numele lui Ovidiu Burcă. Acesta s-a scuzat și a oprit interviul vreme de câteva secunde, salutând galeria „câinilor roșii”.

Mai mult, ultrașii de la Dinamo au început să adreseze injurii celor de la CSA Steaua, chiar în timp ce Burcă le mulțumea pentru susținerea de care au dat dovadă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed