Echipa Universității de Vest din Timișoara face istorie la Jocurile Europene Universitare: Se califică în etapa semifinalelor la fotbal

Echipa de fotbal a Universității de Vest din Timișoara, reprezentând România la Jocurile Europene Universitare ce se desfășoară în această perioadă în Polonia, la Lodz, aduce cel mai bun rezultat obținut de o echipă universitară românească în istoria Jocurilor Europene Universitare, anunță mediafax.

După o calificare meritorie obținută în grupa B, prin victoriile împotriva reprezentantei Ucrainei (State University of Economics and Trade), cu 1-0, și împotriva reprezentantei Germaniei (Universitatea din Tubingen), tot cu 1-0, luni seara echipa UVT a învins cu 3-1 reprezentanta Norvegiei (Norwegian Economics School) în sfertul de finală jucat, prin două goluri realizate de Răzvan Pițigoi și un autogol al norvegienilor.

Calificarea în semifinala Jocurilor Europene Universitare 2022, obținută de echipa UVT astăzi, marchează o premieră absolută pentru participarea reprezentantelor universitare românești în istoria acestei competiții, performanța intrării în careul primelor patru reprezentative la nivel european urcând pentru prima dată la acest nivel participarea românească din competiția europeană.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed