Dumitru Dragomir a făcut praf naționala României: `Avem asigurat locul patru în grupă`

Dumitru Dragomir a analizat grupa României U21 de la Euro 2023 și a fost ironic la adresa șanselor de calificare.

România se află în grupa B, alături de Ucraina, Croația și Spania.

Oracolul de la Bălcești nu crede în jucătorii României U21

Dragomir nu crede că „tricolorii” pot trece mai departe și consideră că echipa lui Emil Săndoi va fi ultima în grupă.

”Avem asigurat locul patru, cinciul nu, că jucăm totuși. Locul patru în grupă, nu în turneul final. Totuși locul patru este un loc memorabil la cum se prezintă fotbalul românesc acum. În ultimii șapte ani nu s-a făcut absolut nimic, ne trebuie zece ani ca să ne revenim.

Numai dacă punem bazele unor organizări serioase în fotbal. De exemplu, la Constanța nu se gândește ca la Mureș. Dacă am avea în toate județele câte un Hagi… Atunci factorul politic trebuie să intervină și să priceapă. De șapte ani nu am crescut un fotbalist de valoare.

Noi cerem de la selecționer rezultate și cel mai bun jucător joacă în China. Pe timpul meu aveam 17 jucători dintre care unul era căpitanul echipei Barcelona. De aici pleacă totul, nu mai avem fotbaliști”, a spus Dumitru Dragomir la Sport Total FM.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed