Dorinel Munteanu are tupeu! I-a amenințat pe oamenii lui Ovidiu Burcă. Ce le-a transmis înaintea meciului

Dorinel Munteanu i-a amenințat pe oamenii lui Ovidiu Burcă înaintea meciului. Antrenorul a avut un mesaj clar pentru adversarii din Superliga.

Oțelul Galați și Dinamo, se întâlnesc în această seară, de la ora 21:00. Echipa condusă de Doinel Munteanu este pe locul 10, cu 11 puncte, în timp ce Dinamo este pe 15, cu 8 puncte.

Dorinel Munteanu, mesaj pentru oamenii lui Ovidiu Burcă

Dorinel Munteanu recunoaște înaintea meciului cu Dinamo că are unele probleme de lot. Yabre este accidentat, în timp ce Lovric are o inflamație.

Totuși nu își face mari probleme. Mizează pe jocul agresiv al elevilor săi, dar și pe flerul său. În urmă cu exact o săptămână, Oțelul Galați a câștigat primul meci din acest sezon, 2-0, cu FCU Craiova.

„În acest maraton de 4 meciuri în 12 zile am arătat că avem potența fizică necesară să le ducem bine. Urmează un joc foarte greu, pe care vrem să-l ducem într-un ritm ridicat, cu o agresivitate la fel de mare, mă refer la agresivitate fotbalistică.

Întâlnim o echipă bună, care, deși nu a avut rezultate pozitive, are un joc plăcut, de apreciat. Sigur, se mai fac și greșeli. Dar va fi un meci tare.  Avem nevoie de curaj și de inspirație”, a declarat Dorinel Munteanu.

„Nu cred că avem un «complex» contra lui Dinamo”

În această primăvară, în play-off-ul ligii secunde, Dorinel Munteanu nu a fost pe bancă la meciul cu Dinamo. Era suspendat și nu a venit la meci.

„Pentru a câștiga meciul, trebuie să investim mental, agresivitate, tot, încheiem un maraton de meciuri din 3 în 3 zile. Energia s-a mai dus, dar ne-am recuperat bine și va face echipa să fie în formă foarte bună.

Nu cred că avem un «complex» contra lui Dinamo. Singurul «complex» o fi că n-am fost eu pe bancă! Niciun jucător nu are complex în fața niciunei echipe din Superliga internă. În fotbal, nu există «complexe», nu există teamă, ci doar încrederea în propriile calități. Liga 1 e Liga 1, cum Liga 2 e Liga 2, nu avem niciun complex vizavi de niciun adversar”, a mai declarat Dorinel Munteanu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed