Dan Petrescu e cu ochii pe Cupa Mondială! Merge pe `mâna lui Ronaldo`, la golul-fantomă al lusitanului: `Am dat și un un gol așa în Anglia!`

Antrenorul campioanei CFR, Dan Petrescu, nu a avut cum să meargă în Qatar la Cupa Mondială, dar n-a ratat niciun meci de când a început turneul final.

Petrescu nu s-a abținut să nu comenteze cel mai aprins subiect al zilei: a dat sau nu Ronaldo golul atribuit lui Bruno Fernandes aseară? ”Bursucul” nu este convins că – deși senzorii implantați în mingea n-au detectat atingerea lui Ronaldo – lusitanul chiar nu a împins balonul în poarta Uruguayului.

„Eu merg pe mâna lui Ronaldo. Am dat și eu un gol așa în Anglia. Câteodată atingi mingea fără să se vadă. Cred că și Fernandes voia să îi lase golul lui Cristiano, ca să îl facă fericit”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă.

Fostul mare internațional a riscat și câteva pronosticuri: „Eu o văd pe Brazilia favorită, apoi a doua pe Germania, chiar dacă momentan nu e calificată. Eu simt că își va reveni. Înainte mă uitam la campionatele din Germania, Anglia, Italia, Spania. Acum mă uit la Mondial.

Va fi o perioadă când nu vor mai fi așa multe meciuri, dar o să înceapă partidele din Liga 1 și o să am ce să văd. Nu pot să zic că ma dezamăgit vreo echipă de la Mondial. Argentina nu a fost ce trebuie la pimul meci. Nu aș da un verdict înainte de finalul grupelor. Doar de Qatar pot spune că m-a surprins negativ. Eu am antrenat acolo, mă așteptam să facă măcar un punct”.

Și nu în ultimul rând, Petrescu a avut ceva de spus și despre Elveția, adversarul României din preliminariile viitoare. „Elveția a arătat foarte bine la meciul cu Brazilia. Au și ei jucători cu experiență, cred că o să se mai schimbe liniile, la meciul cu noi e posibil să apară nume noi. Shaqiri e în MLS (n.r. – Chicago Fire), nu cred că o să mai vină. Dar e clar că e o echipă foarte bună”, a declarat Dan Petrescu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed