Cornel Dinu nu a mai suportat. Legenda clubului Dinamo a luat o decizie radicală. Nu se mai poate face nimic

Cornel Dinu nu a mai suportat. Legenda clubului Dinamo a luat o decizie radicală. Nu se mai poate face nimic.

Emblema celor de la Dinamo a decis să-și vândă acțiunile pe care le deținea la club. Este vorba despre un procent de 0,0313% din SC Dinamo 1948 SA.

Cornel Dinu nu a mai suportat

Dinu, care a fost jucător, antrenor, președinte și mai apoi administrator delegat al formației din „Ștefan cel Mare” a cedat acțiunile către suporterii din gruparea „Dinamo-Socios”. De altfel, Cornel Dinu nu mai deține nicio funcție la Dinamo, acesta alegând să rupă legăturile cu „câinii roșii”.

Cornel Dinu afirmase, în vara lui 2022, că deși se dorea încă din 2013 ca acesta să nu mai dețină acțiuni la club, fostul fotbalist nu a putut să renunțe la clubul lui de suflet.

„Mie în 2013 mi–a fost făcută o propunere, mi-a fost oferită suma de 100.000 euro pe acțiuni. Mi-a spus domnul Gheorghiță că așa vrea domnul Ionuț, că lui așa i se spune (n.r. Ionuț Negoiță), ele, acțiunile, valorează vreo 12.000 lei. Le-am explicat: bă, voi nu ați înțeles nimic, acțiunile astea nu au preț, sunt ceva simbolic. Puteți să-mi dați un milion pe acțiune, mie nu-mi trebuie, ele reprezintă o legătură a mea a în conștientul și subconștientul meu cu Dinamo.

Am vreo 46-47 de ani bătuți pe muchie și, mai bine ca mine, nu știu istoria acestui club decât câțiva, poate începând cu Mircea Lucescu. Dare ei au făcut-o ca să mă scoată, că eram, probabil, un tip incomod”, a afirmat Dinu la acea vreme, conform Prosport.

La sfârșitul lunii februarie, Eugen Voicu și Andrei Nicolescu au preluat 80,7758% din acțiunile clubului Dinamo, prin intermediul societății Red&White 2022 Management.

Cornel Dinu: „Vreau să mă retrag total”

Mai nou, Cornel Dinu a decis să renunțe la cele 128 de acțiuni deținute la Dinamo, dezamăgit fiind de actuala conducere a clubului.

„Nu cunosc lucrurile prea bine. Vreau să mă retrag total. Am niște acțiuni și am să le dau probabil. Probabil că există o formă care s-a găsit pentru momentul actual. Mă pune pe gânduri. Nu știu câtă legătură directă au cu fotbalul, câtă competență are grupul acesta care a preluat Dinamo.

Mă sperie că se apelează la tot felul de expresii din astea pe care le-am luat, know-how, how-know. Mă pun pe gânduri. E o situație delicată. Mă mai pune pe gânduri ca 6-7 oameni să conducă pe banii altora și să se mai pună și de acord.

Când sunt mai mulți, cu siguranță că vor avea păreri. Mai ales când lucrurile nu merg bine. Mă îngrijorează că a existat acest precedent, care a dus la ducerea lui Dinamo în insolvență în 2013. Când sunt mai mulți români, începe scandalul”, a spus Dinu în mai 2023, conform aceleiași surse.

„Dinamo Socios” va prelua acțiunile la care a renunțat Cornel Dinu. Despre această grupare, Silviu Ciuhulescu, membru al Asociației, a spus că scopul ei este acela de a „salva clubul de la dizolvare”, conform Playsport.ro.

„Dinamo Socios este o asociație, un ONG, iar scopul acesteia este mai degrabă un ideal, acesta fiind, în final, salvarea clubului de la dizolvare. Trebuie notat un detaliu foarte important! „Dinamo Socios” nu se află într-o competiție cu nimeni (n.r. program DDB sau ADPD, celelalte organizații ale fanilor dinamoviști), astfel încât ar fi greșit și nedrept ca cineva să ne perceapă, ori să ne considere, ca fiind alternativă.

Nu! Noi suntem schimbarea, sau cel puțin, conform planului nostru de intenție în actualul context, asta oferim. Schimbarea!”, a afirmat Silviu Ciuhulescu în februarie 2023.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed